HALDÉU, haldei, s. m. Poreclă dată de călugări preoților de mir. ♦ (Rar) Rabin. – Din sl. halŭdĕĭnŭ.

HALDÉU, haldei, s. m. Poreclă dată de călugări preoților de mir. ♦ (Rar) Rabin. – Din sl. halŭdĕĭnŭ.

haldéu s. m., art. haldéul; pl. haldéi, art. haldéii

haldéu s. m., art. haldéul; pl. haldéi, art. haldéii

haldéu (-ále), s. m. – Păgîn. – Var. haldău. De la caldeo, prin intermediul ngr. χαλδαïος (Iordan, BF, IV, 179).

Haldeu a. și m. Caldeian, poreclă dată de călugări preoților de mir: popii de mir pe cari îi numiau Haldei CR.