Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

12 defini╚Ťii pentru halc─â

H├üLC─é, h─âlci, s. f. Bucat─â mare de carne sau (mai rar) din alt aliment; hartan. ÔÇô Din magh. halk.
H├üLC─é, h─âlci, s. f. Bucat─â mare de carne sau (mai rar) din alt aliment; hartan. ÔÇô Din magh. halk.
H├üLC─é, h─âlci, s. f. Bucat─â mare de carne sau (mai rar) din alt aliment; hartan. Ascunse h─âlcile mari de carne ├«n iesle, sub f├«n. MIHALE, O. 509. Nevasta ├«i adusese o halc─â de br├«nz─â. PAS, Z. I 132. Eu, a r─âspuns ciobanul... m─ârturisesc c─â noi, la pr├«nzi╚Öor, tocmai ├«n acest ceas, dac─â se ├«nt├«mpl─â s─â avem o halc─â de carne pe c─ârbuni, foarte ne bucur─âm ╚Öi ne lu─âm de-o grij─â p├«n─â la amiaz─â. SADOVEANU, N. F. 174. ÔÖŽ Fig. Bucat─â de p─âm├«nt. I-ar prinde ╚Öi lui bine o halc─â de p─âm├«nt. REBREANU, R. I 267.
hálcă s. f., g.-d. art. hắlcii; pl. hălci
hálcă s. f., g.-d. art. hălcii; pl. hălci
HÁLCĂ s. ciozvârtă, hartan, (reg.) artig, ciopată, halcată. (A mâncat o ~ de miel.)
h├ílc─â (hß║»lci), s. f. ÔÇô Bucat─â, por╚Ťiune, mai ales de carne. Mag. halk ÔÇ×a╚ÖchieÔÇŁ (DAR). ÔÇô Der. halcat─â, s. f. (Munt., bucat─â), probabil prin ├«ncruci╚Öare cu bucat─â (dup─â DAR, de la un mag. *halkott); h─âlcui (var. h─âlci), vb. (a ciopli; a ╚Ölefui); h─âlcitor, s. n. (rindea).
HÁLCĂ hălci f. Bucată mare dintr-un aliment (carne, pâine etc.). [G.-D. hălcii] /<ung. halka
halcă f. codru de mămăligă, carne etc.: o halcă de pastramă CAR. [Cf. Ung. HALOK, așchie].
1) h├ílc─â f., pl. h─âlc─ş (rud─â cu harchin─â ╚Öi jarc─â ╚Öi poate ╚Öi cu hartan. Ung. halk, a╚Öchie, nu e la Ballagi. Cp. cu ╚Öu╚Öalc─â). Fam. Mare bucat─â or─ş felie de p├«ne, carne, ca╚Öcaval ╚Ö. a. V. codru.
2) halc─â f., pl. halc─ş. Trans. Mold. T─âr─âbo─ş, tumult. Vs. De halc─â, de distrac╚Ťiune, de amuzament: copii─ş se duc la denie de halc─â, nu ca s─â se ├«nchine.
HALCĂ s. ciozvîrtă, hartan, (reg.) artig, ciopată, halcată. (A mîncat o ~ de miel.)

Halc─â dex online | sinonim

Halc─â definitie

Intrare: halc─â
halc─â substantiv feminin