halat definitie

23 definiții pentru halat

HALÁT, halate, s. n. 1. Haină lungă de pânză, de molton etc. care se poartă în timpul lucrului, din motive de igienă sau pentru a proteja îmbrăcămintea. 2. Haină comodă, lungă și largă, care se poartă în casă. ◊ Halat de baie = halat confecționat dintr-o țesătură absorbantă și care se îmbracă după baie. ♦ Haină lungă și largă purtată de orientali. – Din bg., rus. halat.
HALÁT, halate, s. n. 1. Haină lungă de pânză, de molton etc. care se poartă în timpul lucrului, din motive de igienă sau pentru a proteja îmbrăcămintea. 2. Haină comodă, lungă și largă, care se poartă în casă. ◊ Halat de baie = halat confecționat dintr-o țesătură absorbantă și care se îmbracă la ieșirea din baie. ♦ Haină lungă și largă purtată de orientali. – Din bg., rus. halat.
HALÁT1, halate, s. n. 1. Haină lungă de pînză albă, pe care o poartă peste îmbrăcăminte, din motive de igienă, medicii, farmaciștii și întregul personal sanitar; haină lungă de pînză, albă sau colorată, pe care o poartă anumite categorii de muncitori în timpul lucrului pentru a-și proteja îmbrăcămintea. Urmau doamnele [de la Crucea Roșie] și doctorii, cu bonete pe cap, cu cocarde pe pieptul halatelor. PAS, Z. IV 21. Îmbrăcată în halatul alb de infirmieră, pășea în vîrful picioarelor prin sălile mari, luminoase. BART, E. 313. 2. Haină lungă și largă, care se poartă în casă, de obicei peste albituri, uneori și peste haine. V. capot. Era îmbrăcată tot cu halatul ei. DUMITRIU, N. 126. În paturile curate, cei doi ofițeri, în halate cenușii, stăteau lungiți, cu ochii în tavanul înalt. REBREANU, P. S. 109. Leonida e în halat, în papuci și cu scufia de noapte. CARAGIALE, O. I 89. Și de frig la piept și-ncheie tremurînd halatul vechi. EMINESCU, O. I 132. ◊ Halat de baie = halat făcut dintr-un material care absoarbe apa și care se îmbracă la ieșirea din baie.
HALÁT2, halaturi, s. n. (Regional) Unealtă, sculă; p. ext. echipament, harnașament. De pe arme și celelalte halaturi ce le mai aveau la sine se cunoșteau că trebuie să fie vînători. MARIAN, O. I 295.
HALÁT3, halaturi, s. n. (Regional) Funie groasă, parîmă. Corabia-mi vedea, Lîngă ea venea. Un halat apuca, Sus că se urca. PĂSCULESCU, L. P. 291.
HALÁT2, halaturi, s. n. (Reg.) Unealtă, sculă; p. ext. echipament, harnașament. – Tc. alat, alet.
HALÁT3, halaturi, s. n. (Reg.) Funie groasă, parâmă. – Tc. halat.
halát s. n., pl. haláte
halát (haină) s. n., pl. haláte
halát (sculă, funie) s. n., pl. haláturi
HALÁT s. v. capot. (Prin casă Ana poartă un ~.)
HALÁT s. v. instrument, sculă, unealtă, ustensilă.
halát (haláte), s. n. – Capot. Tc. halyat, forma vulg. de la hilat (Șeineanu, II, 199; Lokotsch 864), cf. rus. chalat.
halát (haláturi), s. n. (Mold.) Instrumente de lucru, unelte. – Mr. hălate. Tc. alat (Șeineanu, II, 199), cf. alb. aljat, bg., sb. alat.
halát (haláturi), s. n. – Frînghie, funie. – Var. (Olt.) alat. Tc. halat.
HALÁT ~e n. 1) Haină comodă, lungă și largă care se poartă în casă; capot. 2) Haină de lucru care se îmbracă în scopuri igienice sau de protejare a îmbrăcămintei. 3) Haină lungă și largă purtată de unele popoare din Orient. /<bulg. halat
halat n. haină bărbătească de casă, largă și comodă: în halat și cu fes cusut în cap AL. [Turc. HALAT, sinonim cu caftan].
halat n. 1. lanțul de strâns moara (se aude prin Mehedinți); 2. Mold. pl. scule: halaturi, ciocane, unelte CR. [Turc. ALAT, instrument].
1) halát n., pl. urĭ și e (turc. hal’át, d. ar. hil’át; rut. halát). Haĭnă lungă (caftan, laĭbăr) de purtat pin casă cînd eștĭ neîmbrăcat saŭ în călătorie contra colbuluĭ (Jidaniĭ din Polonia, Moldova ș. a. poartă ca costum național un halat negru rămas din evu mediŭ). V. habaciŭ.
2) halát și olát n., pl. urĭ (turc. ar. alat, pl. alet, unelte; sîrb. álat, hálat, alb. halát. V. holeab). Nord. Ban. Pl. Instrumente accesoriĭ ale caseĭ, ale uneĭ mașinĭ: halaturĭ de plugărie, de vînătoare.
3) halát n., pl. urĭ (turc. halat, id.). Munt. Dun. Odgon. Lanțu cu care se strînge moara ca s’o opreștĭ. – În Olt. alát: aŭ tăĭat alaturile care legaŭ vasu de mal și s’aŭ îndreptat spre Vidin (fugind de la Calafat. Univ. 13 Nov. 1914; 1, 6).
HALAT s. capot. (Prin casă poartă un ~.)
halat s. v. INSTRUMENT. SCULĂ. UNEALTĂ. USTENSILĂ.

halat dex

Intrare: halat (haină)
halat 1 pl. -e substantiv neutru
Intrare: halat (sculă)
halat 2 pl. -uri substantiv neutru
Intrare: halat (funie)
halat 2 pl. -uri substantiv neutru