halagea definitie

9 definiții pentru halagea

HALAGEÁ, halagele, s. f. (Reg.) 1. Tărăboi, gălăgie. 2. Pățanie. – Et. nec.
HALAGEÁ s. f. (Reg.) 1. Tărăboi, gălăgie. 2. Pățanie. – Et. nec.
HALAGEÁ, halagele, s. f. (Învechit) Tămbălău, tărăboi, gălăgie. Dar tu, cînd ne-i întinde halageaua nunții? DELAVRANCEA, S. 216.
HALAGEÁ, halagele, s. f. (Înv.) 1. Tămbălău, tărăboi. 2. Pățanie neplăcută. ◊ Expr. A-și căpăta halageaua = a o păți rău, a-și găsi beleaua.
halageá (tărăboi, pățanie) (reg.) s. f., art. halageáua, g.-d. art. halagélei; pl. halagéle, art. halagélele
halageá (tărăboi, pățanie) s. f., art. halageáua, g.-d. art. halagélei; pl. halagéle
alageá f., pl. ele (turc. alağa, dim. d. ala, pestriț; ngr. alantzias, bg. sîrb. alağa. V. șamalagea). Un fel de stofă de matasă (care se imită făcîndu-se și din lînă și din bumbac) din care-șĭ făceaŭ haĭne boĭeriĭ odinioară. Fig. Fam. Păcăleală, înșelăcĭune: aĭ mîncat alageaŭa! – Și halagea: a întinde halageaŭa nunțiĭ,[1] a porni veselia nunțiĭ (Delv.).
halageá, V. alagea.
a se lăsa cu halagea expr. (intl.) 1. a se lăsa cu scandal. 2. a fi prins, a fi arestat.

halagea dex

Intrare: halagea
halagea substantiv feminin