hală definitie

19 definiții pentru hală

HÁLĂ2, hale, s. f. (Reg.) 1. Vijelie. 2. Monstru, dihanie, arătare. 3. (La pl.) Păsări de curte. – Din sb., bg. hala.
HÁLĂ1, hale, s. f. 1. Clădire amenajată, cu instalațiile necesare, unde se vând alimente (îndeosebi carne); piață acoperită. 2. Sală de dimensiuni foarte mari, amenajată ca atelier în fabrici sau pentru manifestații sportive, culturale, expoziții etc. – Din fr. halle, germ. Halle.
HÁLĂ2, hale, s. f. (Reg.) 1. Vijelie. 2. Monstru, dihanie, arătare. 3. (La pl.) Păsări de curte. – Din scr., bg. hala.
HÁLĂ1, hale, s. f. 1. Clădire amenajată, cu instalațiile necesare, unde se vând alimente (îndeosebi carne); piață acoperită. 2. Sală de dimensiuni foarte mari, amenajată ca atelier în fabrici, ca sală pentru manifestații sportive, culturale, pentru expoziții etc. – Din fr. halle, germ. Halle.
HÁLĂ, hale, s. f. 1. Clădire avînd cel puțin o încăpere mare și prevăzută cu toate instalațiile necesare, unde se vînd alimente. În trecere dau prin hala de carne, prin cea de pește și prin cea de păsări. SP. POPESCU, M. G. 84. Pleca diminețile în piață și se plimba prin hală, pe la pescari și printre zarzavagii. SLAVICI, N. I 253. ◊ Hală de vechituri = loc unde se vindeau odinioară lucruri vechi; piață de vechituri. Avea în ladă o redingotă verzuie, cumpărată de ani și ani de la hala de vechituri. PAS, Z. I 197. 2. Construcție de dimensiuni mari, formînd o sală amenajată ca local de expoziție, ca atelier într-o fabrică etc. Hală de montaj. ▭ Frumos pavoazată, luminată cu lumină de zi, hala principală a expoziției strălucește de curățenie. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2547. Ilie Epure fu trimis în fundul halei de laminare, dincolo de puntea posturilor de comandă. CĂLUGĂRU, O. P. 253.
hálă s. f., g.-d. art. hálei; pl. hále
hále (păsări) (reg.) s. f.
hálă (clădire, arătare, monstru) s. f., g.-d. art. hálei; pl. hále
hále (păsări de curte) s. f. pl.
HÁLĂ s.f. 1. Piață acoperită. 2. Sală mare amenajată pentru expoziții, ca atelier într-o fabrică etc. [< fr. halle, cf. germ. Halle].
HÁLĂ s. f. 1. piață acoperită. 2. construcție de dimensiuni mari, acoperită, cu una sau mai multe deschideri, folosită în scopuri industriale, ca depozit, expoziție etc. (< fr. halle, germ. Halle)
hálă (hále), s. f.1. Uragan, furtună, vijelie. – 2. Groază, spaimă, teroare. – 3. Spirit rău. – 4. Monstru, fiară. – 5. (Pl.) Păsări de curte. Sl. (bg., sb.) hala (Conev 37 și 106; DAR). – Der. haliță, s. f. (femeie stricată); hăluit, adj. (damblagiu); hoală, s. f. (pasăre de pradă); holă, s. f. (Trans., cîine).
hálă (hále), s. f.1. Piață acoperită. – 2. Acoperiș, copertină. Fr. halle. – Der. halagiu, s. m. (vînzător de piață), cu suf. -giu (Iordan, BL, IX, 53).
HÁLĂ ~e f. 1) Construcție înaltă și spațioasă unde se vând produse alimentare. 2) Sală de dimensiuni foarte mari cu diverse destinații (pentru expoziții, manifestări sportive sau culturale etc.). /<fr. halle, germ. Halle
ală f. 1. în Oltenia, un fel de balaur ce stârnește vântul turbat sau furtunile; 2. Tr. (hală) duh rău, incub (v. haluit). [Serb. ALA, balaur aducător de nor și grindină].
hală f. V. ală.
hală f. piață, mai ales acoperită: hală centrală (= fr. halle).
1) hálă f., pl. e (bg. sîrb. hala, zmeŭ din poveștĭ). Vest. Monstru, dihanie, namilă (V. buzguzoĭ). Vijălie. – În Mold. sud a da hala (adv.), a da ĭama, a prăda tot.
2) *hálă f., pl. e (fr. halle, d. germ. halle). Pĭață (tîrg) acoperită: hală de pește, de zarzavat.

hală dex

Intrare: hală (reg.)
hală substantiv feminin
Intrare: hală (clădire)
hală substantiv feminin