hait definitie

53 definiții pentru hait

HAIT1 interj. Exclamație care exprimă o surpriză neplăcută, un sentiment de teamă, o poruncă, ideea unei mișcări repezi sau neașteptate etc. [Var.: haiti interj.] – Onomatopee.
HAIT2, haituri, s. n. (Reg.) Iaz artificial creat prin colectarea, cu ajutorul unui baraj, a apelor de munte; barajul cu care se deschide sau se închide acest iaz pentru a da drumul plutelor; p. ext. unda de apă care duce plutele. – Din ucr. hat’.
HAITI interj. v. hait1.
HĂÍ2, hăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A îndemna boii sau vacile la mers. ♦ A striga pentru a stârni vânatul. – Din hăi1.
HĂÍT1, hăituri, s. n. (Reg.) Hăire. – V. hăi2.
HĂÍT2, -Ă adj. v. hâit.
HÂÍ, hâiesc, vb. IV. Refl. (Pop.) A se apleca într-o parte; a deveni strâmb; a se înclina. ♦ Tranz. și refl. A (se) prăvăli; a (se) nărui. – Cf. magh. hajolni.
HÂÍT, -Ă, hâiți, -te, adj. (Pop.) Aplecat, lăsat, prăvălit într-o parte; strâmb. ♦ Surpat, prăbușit. [Var.: hăít, -ă adj.] – V. hâi.
HAIT1 interj. Exclamație care exprimă o surpriză neplăcută, un sentiment de teamă, o poruncă, ideea unei mișcări repezi sau neașteptate etc. [Var.: haiti interj.] – Onomatopee.
HAIT2, haituri, s. n. (Reg.) Iaz artificial creat prin colectarea, cu ajutorul unui baraj, a apelor de munte; barajul cu care se deschide sau se închide acest iaz pentru a da drumul plutelor; p. ext. unda de apă care duce plutele. – Din ucr. hat’.
HAITI interj. v. hait1.
HĂÍ2, hăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A îndemna boii sau vacile la mers. ♦ A striga spre a stârni vânatul. – Din hăi1.
HĂÍT1, hăituri, s. n. (Reg.) Hăire. – V. hăi2.
HĂÍT2, -Ă adj. V. hâit.
HÂÍ, hâiesc, vb. IV. Refl. (Pop.) A se apleca într-o parte; a deveni strâmb; a se înclina. ♦ Tranz. și refl. A (se) prăvăli; a (se) nărui. – Cf. magh. hajolni.
HÂÍT, -Ă, hâiți, -te, adj. (Pop.) Aplecat, lăsat, prăvălit într-o parte; strâmb. ♦ Surpat, prăbușit. [Var.: hăít, -ă adj.] – V. hâi.
HAIT1 interj. (Și în forma haiti) 1. Exprimă o surpriză neplăcută, o teamă. Hait, am pățit-o! 2. Exprimă ideea unei mișcări repezi sau neașteptate. E-n pragul bătrîneții, un pas, doi, și haiti, îl înghite groapa pe veșnicie. STANCU, D. 102. Hait cu cheia... la ușa casei. RETEGANUL, P. V 17. Cîți domni cu alai am purtat, cînd se suia pe scaun, și după șapte ani – hait!... maziliți. ALECSANDRI, T. 47. Haiti! îl și-mbucă. ȘEZ. III 191. 3. Exprimă un îndemn puternic, imperativ. Haiti... cară-te dinaintea mea! HOGAȘ, DR. 236. Haiti! mai răpede, mai răpede, că n-am timp de așteptat. CREANGĂ, P. 56. – Variantă: haiti interj.
HAIT2, haituri, s. n. (Regional) Baraj făcut la apele de munte, care se închide și se deschide după necesități, cînd se dă drumul plutelor. ♦ Puhoi de apă. Sîngele Mușatinilor n-are astîmpăr, fierbe, năvălește ca haiturile de la munte! DELAVRANCEA, A. 99.
HAITI interj. v. hait.
HĂÍ2, hăiesc, vb. IV. Intranz. A îndemna boii sau vacile la mers (strigîndu-le «hăi!»). Văcarul sta rezemat în bîtă mai la o parte, hăind cînd și cînd la vreo vită ce se prea-ndepărta. SANDU-ALDEA, U. P. 91.
HĂÍT1, hăituri, s. n. Hăire. Iar Dochia ce frumoasă Auzi tocmai din casă Scîrțăitul carălor, Hăitul flăcăilor, Rumegatul boilor. PĂSCULESCU, L. P. 32.
HĂÍT2, -Ă adj. v. hîit.
HÎÍ, hîiesc, vb. IV. Refl. A se apleca, a se lăsa într-o parte. ♦ Tranz. A prăvăli; a nărui. Bucăți de dîmburi hîite de obuze acopereau gropile cu soldați ghemuiți lîngă automate. CAMILAR, N. I 437.
HÎÍT, -Ă, hîiți, -te, adj. Aplecat, lăsat, prăvălit într-o parte. La picioarele huidumei era o măsuță joasă, hîită dintr-un picior. CAMILAR, N. II 320. – Variantă: hăít, -ă (VLAHUȚĂ, N. 122, CONTEMPORANUL, VII 193) adj.
hait1/haiti interj.
hait2 (reg.) s. n., pl. háituri (hai-)
haiti v. hait1
hăít (reg.) s. n., pl. hăíturi
hâí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 sg. hâiéște, imperf. 3 sg. hâiá; conj. prez. 3 să hâiáscă
hait/haiti interj.
hait s. n., pl. háituri (sil. hai-)
hăí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hăiésc, imperf. 3 sg. hăiá; conj. prez. 3 sg. și pl. hăiáscă
hăít s. n., pl. hăíturi
hâí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hâiésc, imperf. 3 sg. hâiá; conj. prez. 3 sg. și pl. hâiáscă
HÂÍ vb. v. apleca, dărăpăna, dărâma, înclina, lăsa, nărui, pleca, povârni, prăbuși, prăvăli, risipi, strâmba, surpa.
HÂÍT adj. v. aplecat, dărăpănat dărâmat, înclinat, lăsat, năruit, plecat, povârnit, prăbușit, prăvălit, risipit, strâmb, surpat.
HÁIT interj. (se folosește pentru a exprima o poruncă, o surpriză neplăcută, pentru a sugera o mișcare bruscă etc.) [Monosilabic; Var. haiti] /Onomat.
A HĂÍ ~iésc 1. intranz. pop. 1) A mâna boii sau vacile, strigând „hăi”. 2) A stârni vânatul din culcuș, strigând „hăi”. 3) A umbla din casă în casă de Anul Nou cu plugușorul; a ura. 2. tranz. A felicita în seara de Anul Nou prin recitarea plugușorului. /Din hăi
A HÂÍ ~iésc tranz. pop. A face să se hâiască. /cf. ung. hajolni
A SE HÂÍ mă ~iésc intranz. pop. 1) A se apleca într-o parte; a deveni strâmb. Zidul s-a ~it. 2) (despre povârnișuri, maluri etc.) A se desprinde de masiv, alunecând; a se nărui; a se surpa. /cf. ung. hajolni
hait! int. exprimă: 1. o surprindere neplăcută; 2. o pornire imediată: hait! lipsește dinaintea mea! CR. [Onomatopee].
áĭt și háĭt! interj. de surprindere: Aĭt! am pățit-o! Aĭt! l-am prins!
2) haĭt și háĭtĭ interj. de frică (d. haĭde): Haĭt! Am pățit-o!
1) haĭt n., pl. urĭ (rut. hatĭ, zăgaz, canal de abătut apa. V. hat 2). Est. Ĭezitură făcută p. a strînge apă maĭ multă și a-ĭ da drumu la nevoĭe ca să pornească plutele cînd apa nu e destul de adîncă: haĭtu cel mare se rupsese de revărsarea apelor (Sov. 200). Apa strînsă așa: vine hăĭtu. V. hăĭtaș 2, undă, zăpor.
haĭtĭ, V. haĭt 2.
hîĭésc v. tr. (ung. hajolni, hajant, id. Cp. și cu rut. haiti, de unde și za-haiti, a molesta. V. zăhăĭesc). Est. Povîrnesc, strîmb puțin un edificiŭ: cutremuru a hîit casa. Fig. A se hîi de bătrîneță.
i vb. v. APLECA. DĂRĂPĂNA. DĂRÎMA. ÎNCLINA. LĂSA. NĂRUI, PLECA. POVÎRNI. PRĂBUȘI. PRĂVĂLI. RISIPI. STRÎMBA. SURPA.
it adj. v. APLECAT. DĂRĂPĂNAT. DĂRÎMAT. ÎNCLINAT. LĂSAT. NĂRUIT. PLECAT. POVÎRNIT. PRĂBUȘIT. PRĂVĂLIT. RISIPIT. STRÎMB. SURPAT.
háit, haituri, s.n. – Baraj artificial care orientează o parte din apa unui râu de munte spre pârâul morii sau ajută plutele să pornească la vale. ♦ (top.) Haitul Morii (Săcel), Haitul de Sus (Botiza), Haitul, fânațe în Dragomirești (Vișovan, 2005). – Din ucr. hat, hatǐ „zăgaz, canal de abătut apa” (Scriban, DEX).
hâí, hâiesc, vb. refl. – (reg.) A se opinti (pentru a ridica o greutate); a se încorda; a se apleca. – Cf. magh. hajolni, hajloni „a se apleca” (Scriban, DEX, MDA).
hâí, hâiesc, vb. refl. – A se opinti (pentru a ridica o greutate); a se încorda; a se apleca. – Cf. magh. hajol „a se apleca” (DEX).
hait1! interj. (exprimă teama sau surpriza neplăcută) aoleu!
hait2, -ă, haiți, -te adj. (tox.) drogat, care se află sub influența narcoticelor.

hait dex

Intrare: hâi
hâi verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
Intrare: hăi (vb.)
hăi vb. verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
Intrare: hait (iaz)
hait 1 s.n. substantiv neutru
Intrare: hăit (s.n.)
hăit 1 s.n. substantiv neutru
Intrare: hait (interj.)
hait 2 interj.
haiti interjecție
Intrare: hâit (adj.)
hăit 2 adj. adjectiv
hâit adjectiv