16 definiții pentru hain
HAÍN, -Ă, haini, -e,
adj. 1. Rău la inimă, fără milă, crud, hapsân, câinos.
2. (
Înv.) Trădător, sperjur, necredincios. – Din
tc. hain. HAÍN, -Ă, haini, -e,
adj. 1. Rău la inimă, fără milă, crud, hapsân, câinos.
2. (
Înv.) Trădător, sperjur, necredincios. – Din
tc. hain. HAÍN, -Ă, haini, -e,
adj. 1. Rău la inimă, fără milă; neîndurător, crud, cîinos. Oamenii de-aici nu sînt haini și n-ar cuteza să se dea la răutăți. REBREANU, R. II 121. Pe-un mal străin, L-a fulgerat un braț hain! COȘBUC, P. I 146. Pajul Cupidon... Îndestul e de hain Vălul alb de peste toate Să-l înlăture puțin. EMINESCU, O. I 109. ◊
Fig. Vîntul parcă se pornise și mai hain și mai tăios. MIHALE, O. 282.
2. (Învechit) Care-și trădează țara sau religia; trădător, necredincios. Brîncovene Constantin, Boier vechi, ghiaur hain! ALECSANDRI, P. P. 210. ◊ (Substantivat) Cigala nu era decît un hain, care-și lepădase legea și se turcise. SADOVEANU, N. P. 302.
haín adj. m.,
pl. haíni;
f. haínă,
pl. haíne
haín adj. m., pl. haíni; f. sg. haínă, pl. haíne HAÍN adj., adv., s. 1. adj., adv. v. rău. 2. adj., s. v. afurisit. 3. adj. v. crud. haín (haínă), adj. –
1. (
Înv.) Trădător, necredincios. –
2. Perfid, rău la inimă, hapsîn. –
Mr. hăin.
Tc. hayin (Röesler 606; Șeineanu, II, 197; Lokotsch 784; Ronzevalle 84),
cf. ngr. χαῖνης,
alb. hain „hoț”,
sb. hain. –
Der. haini,
vb. refl. (
înv., a trăda; a se răscula); hainie,
s. f. (trădare; rebeliune, răzmeriță); hainlîc,
s. n. (trădare).
Sec. XVII, toți
der. sînt
înv. HAÍN ~ă (~i, ~e) 1) Care manifestă lipsă de milă; rău la inimă; fără milă; câinos; crud; hapsân. 2) înv. Care și-a călcat legământul dat. [Sil. ha-in] /<turc. hăin haìn a.
1. rebel, trădător: boier vechiu, ghiaur hain! POP.;
2. perfid, de rea credință: nu mi-i ciudă de străini cât de pământeni haini POP.;
3. rău la inimă: sfârșitul tiranului hain AL. [Turc. HAYIN].
2) haĭ și
aĭ (în est și
haĭn, hăĭ și
ăĭ) interj. de întrebare (cînd întrebatu tace): Nu țĭ-am spus eu? Haĭ?
haín, -ă adj. (turc. [d. ar.] haĭin, trădător, perfid; ngr. hainis, sîrb. hain). Vechĭ. Trădător, rebel. Azĭ. Răŭ, perfid, crud, afurisit: om hain, inimă haină. Adv. S’a purtat hain.
HAIN adj., adv., s. 1. adj., adv. aprig, aspru, barbar, brutal, cîinos, crîncen, crud, crunt, cumplit, feroce, fioros, inuman, necruțător, neiertător, neîmblînzit, neînduplecat, neîndurat, neîndurător, nemilos, neomenos, neuman, rău, sălbatic, sîngeros, violent, (livr.) sanguinar, (înv. și pop.) năsilnic, (înv. și reg.) tare, (reg.) pogan, (Mold. și Bucov.) avan, hapsîn, (înv.) jestoc, neomenit, sanguinic, sălbăticos, sireap, (fig.) dur, negru. (Om ~; se poartă ~.) 2. adj., s. afurisit, blestemat, cîinos, îndrăcit, rău, ticălos, (înv. și pop.) pustiu, (pop. și fam.) pîrdalnic, (pop.) împelițat, jurat, (înv. și reg.) urgisit, (reg.) pricăjit, (Transilv.) săcret. (~ul de Gheorghe!) 3. adj. crud, implacabil, necruțător, neiertător, neînduplecat, neîndurător, nemilos, nemilostiv, (livr.) inexorabil, (rar) neîndurat, nemiluit, (înv.) nemilostivitor, nemilostivnic, (fig.) vitreg. (Soartă ~ pentru cineva.) Hain dex online | sinonim
Hain definitie