Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

11 defini╚Ťii pentru haiducie

HAIDUC├ŹE, haiducii, s. f. 1. Form─â de lupt─â a haiducilor (1), frecvent─â la sf├ór╚Öitul Evului Mediu ├«n ╚Ü─ârile Rom├óne ╚Öi ├«n Peninsula Balcanic─â. 2. Via╚Ť─â sau ├«ndeletnicire de haiduc (1). 3. Purtare, deprindere de haiduc (1). ÔÇô Haiduc + suf. -ie.
HAIDUC├ŹE, haiducii, s. f. 1. Lupt─â armat─â a unor cete de haiduci (1) ├«mpotriva asupritorilor, frecvent─â la sf├ór╚Öitul Evului Mediu ├«n ╚Ť─ârile rom├óne╚Öti ╚Öi ├«n Peninsula Balcanic─â. 2. Via╚Ť─â sau ├«ndeletnicire de haiduc (1). 3. Purtare, deprindere de haiduc (1). ÔÇô Haiduc + suf. -ie.
HAIDUC├ŹE, (2) haiducii, s. f. 1. Via╚Ť─â sau ├«ndeletnicire de haiduc. Jianu s-a l─âsat de haiducie. GALACTION, O. I 265. Kira ╚Ö-a╚Öteapt─â din haiducie voinicul. DELAVRANCEA, S. 165. R─âm├«i, doamne, pe domnie, Eu m─â duc ├«n haiducie. ALECSANDRI, P. P. 91. 2. Purtare, deprindere de haiduc. Las─â-╚Ťi nebuniile, Las─â-╚Ťi haiduciile, S─â-╚Ťi dau boieriile. ÔÇô Ba eu, z─âu, nu m-oi l─âsa: Tu cu boieria tea, Eu cu haiducia mea. TEODORESCU, P. P. 292.
HAIDUC├ŹE, (2) haiducii, s. f. 1. Via╚Ť─â sau ├«ndeletnicire de haiduc. 2. (Rar) Purtare, deprindere de haiduc. ÔÇô Din haiduc + suf. -ie.
haiduc├şe s. f., art. haiduc├şa, g.-d. art. haiduc├şei; pl. haiduc├şi, art. haiduc├şile
haiduc├şe s. f., art. haiduc├şa, g.-d. art. haiduc├şei; pl. haiduc├şi, art. haiduc├şile
HAIDUC├ŹE s. (pop.) vitejie, voinicie, (reg.) t├ólh─ârie.
HAIDUC├ŹE f. 1) (├«n principatele dun─ârene ╚Öi ├«n Peninsula Balcanic─â) Mi╚Öcare antifeudal─â ╚Öi antiotoman─â a haiducilor. 2) Via╚Ť─â de haiduc. /haiduc + suf. ~ie
haiducie f. 1. viea╚Ť─â de haiduc: sÔÇÖau l─âsat de popie, de sÔÇÖau dat ├«n haiducie POP. 2. fig. banditism: haiducie literar─â.
ha─şduc├şe f. V─şa╚Ť─â de ha─şduc, banditizm na╚Ťional contra domina╚Ťiuni─ş str─âine.
HAIDUCIE s. (pop.) vitejie, voinicie, (reg.) tîlhărie.

Haiducie dex online | sinonim

Haiducie definitie

Intrare: haiducie
haiducie substantiv feminin