11 definiții pentru haiducie
HAIDUCÍE, haiducii,
s. f. 1. Formă de luptă a haiducilor (
1), frecventă la sfârșitul Evului Mediu în Țările Române și în Peninsula Balcanică.
2. Viață sau îndeletnicire de haiduc (
1).
3. Purtare, deprindere de haiduc (
1). –
Haiduc +
suf. -ie.
HAIDUCÍE, haiducii,
s. f. 1. Luptă armată a unor cete de haiduci (
1) împotriva asupritorilor, frecventă la sfârșitul Evului Mediu în țările românești și în Peninsula Balcanică.
2. Viață sau îndeletnicire de haiduc (
1).
3. Purtare, deprindere de haiduc (
1). –
Haiduc +
suf. -ie.
HAIDUCÍE, (
2) haiducii,
s. f. 1. Viață sau îndeletnicire de haiduc. Jianu s-a lăsat de haiducie. GALACTION, O. I 265. Kira ș-așteaptă din haiducie voinicul. DELAVRANCEA, S. 165. Rămîi, doamne, pe domnie, Eu mă duc în haiducie. ALECSANDRI, P. P. 91.
2. Purtare, deprindere de haiduc. Lasă-ți nebuniile, Lasă-ți haiduciile, Să-ți dau boieriile. – Ba eu, zău, nu m-oi lăsa: Tu cu boieria tea, Eu cu haiducia mea. TEODORESCU, P. P. 292.
HAIDUCÍE, (2) haiducii,
s. f. 1. Viață sau îndeletnicire de haiduc.
2. (Rar) Purtare, deprindere de haiduc. – Din
haiduc +
suf. -ie.
haiducíe s. f.,
art. haiducía,
g.-d. art. haiducíei;
pl. haiducíi,
art. haiducíile
haiducíe s. f., art. haiducía, g.-d. art. haiducíei; pl. haiducíi, art. haiducíile
HAIDUCÍE s. (pop.) vitejie, voinicie, (reg.) tâlhărie. HAIDUCÍE f. 1) (în principatele dunărene și în Peninsula Balcanică) Mișcare antifeudală și antiotomană a haiducilor. 2) Viață de haiduc. /haiduc + suf. ~ie haiducie f.
1. vieață de haiduc: s’au lăsat de popie, de s’au dat în haiducie POP.
2. fig. banditism: haiducie literară.
haĭducíe f. Vĭață de haĭduc, banditizm național contra dominațiuniĭ străine.
HAIDUCIE s. (pop.) vitejie, voinicie, (reg.) tîlhărie. Haiducie dex online | sinonim
Haiducie definitie
Intrare: haiducie
haiducie substantiv feminin