haiducească definitie

23 definiții pentru haiducească

HAIDUCÉSC, -EÁSCĂ, haiducești, adj. De haiduc. – Haiduc + suf. -esc.
HAIDUCÍ, haiducesc, vb. IV. Intranz. A duce viață de haiduc. ♦ Refl. A se face haiduc. – Din haiduc.
HAIDUCÉSC, -EÁSCĂ, haiducești, adj. De haiduc. – Haiduc + suf. -esc.
HAIDUCÍ, haiducesc, vb. IV. Intranz. A duce viață de haiduc. ♦ Refl. A se face haiduc. – Din haiduc.
HAIDUCÉSC, -EÁSCĂ, haiducești, adj. De haiduc. Să-ți tai din stuf un fluier haiducesc? DRAGOMIR, P. 52. Lepăda haine ciobănești Și-mbrăca haine haiducești. PĂSCULESCU, L. P. 233. Să-ți cînt cîntic haiducesc Cu viers dulce femeiesc. ALECSANDRI, P. P. 98.
HAIDUCÍ, haiducesc, vb. IV. Intranz. A duce viață de haiduc. Iată-mă-s în codru, haiducind. HASDEU, R. V. 56. Șapte ani am haiducit, Pe ciocoi am îngrozit. ANT. LIT. POP. I 59. Oltule! rîu blăstemat! N-avuși grijă de păcat Să-nghiți trupuri de voinici Care-au haiducit pe-aici? ALECSANDRI, P. P. 291. ◊ Refl. De cînd m-am haiducit, Drag îmi e drumul cotit. ALECSANDRI, P. P. 259. ◊ Tranz. (Complementul indică regiunea unde își petrece viața un haiduc) Pîntea... a haiducit munții Șerba și Călimanii. ȘEZ. II 40.
haiducésc adj. m., f. haiduceáscă; pl. m. și f. haiducéști
haiducí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. haiducésc, imperf. 3 sg. haiduceá; conj. prez. 3 să haiduceáscă
haiducésc adj. m., f. haiduceáscă; pl. m. și f. haiducéști
haiducí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. haiducésc, imperf. 3 sg. haiduceá; conj. prez. 3 sg. și pl. haiduceáscă
HAIDUCÉSC adj. (pop.) ortomănesc. (Cete ~ești.)
HAIDUCÍ vb. (rar) a hoți, (pop.) a viteji, a voinici. (~ prin codri.)
HAIDUCEÁSCA f. art. 1) Dans popular executat într-un tempo vioi de bărbați ce se țin de bâte. 2) Melodie după care se execută acest dans. /haiduc + suf. ~easca
HAIDUCÉSC ~eáscă (~éști) Care este caracteristic pentru haiduci. Cântec ~esc. /haiduc + suf. ~esc
A HAIDUCÍ ~ésc intranz. A duce viață de haiduc; a fi haiduc. /Din haiduc
A SE HAIDUCÍ mă ~ésc intranz. A se face haiduc; a deveni haiduc. /Din haiduc
haiducesc a. privitor la haiduci: cântece haiducești.
haiducì v. a duce vieață de haiduc: decât să mă căciulesc, mai bine să haiducesc POP.
1) haĭducésc, -eáscă adj. De haĭduc: vĭață haĭducească, cîntec haĭducesc.
2) haĭducésc v. intr. (d. haĭduc). Duc vĭață de haĭduc: mulțĭ anĭ a haĭducit.
HAIDUCESC adj. (pop.) ortomănesc. (Cete ~.)
HAIDUCI vb. (rar) a hoți, (pop.) a viteji, a voinici. (~ prin codri.)
haiducească (haiducesc) 1. Baladă (IV) h., cântec epic popular care reflectă lupta poporului împotriva asupritorilor externi și interni; haiducul „vrea să restabilească cumpăna dreptății” (Al. Russo), el ajută pe cei asupriți, de aceea poporul i-a conferit cele mai înalte calități, adesea hiperbolizate. Producție poetic-muzicală de largă respirație epică, de mari dimensiuni, ale cărei mijloace de expresie au fost grefate pe vechiul fond al baladelor eroice-vitejești, B.h. se grupează tematic în două categorii: b.h. antiotomane și antitătărești (ciclul Novacilor, Badiu, Tănizlav, Tătarii și robii, Doicin Bolnavul, Marcu Viteazu, Stanislav) și b.h. împotriva asupritorilor interni (Pintea Viteazul, Corbea, Toma Alimoș, Miu, Gheorghilaș, Radu Anghel, Ion ăl Mare, Botea, Codreanu, Iancu Jianu, Pantelimon, Bujor, Stoian etc.). Recitativul* epic este stilul propriu b.h., iar în unele zone, textul poetic se așterne pe melodii de cântec (I, 1) liric. B.h. au avut o perioadă de înflorire în sec. 17-19. Unele teme ale b.h. se întâlnesc și în folc. popoarelor sud-dunărene. 2. Dans h., dans pop. românesc care a luat naștere în mediul haiducesc. Primele notații de d.h. le deținem din sec. 16 (o melodie în colecția lui Jan de Lublin, două melodii în colecția de la Dresda), iar din sec. următor sunt consemnate trei variante ale melodiei din colecția Jan de Lublin, intitulate: Dansul al IV-lea în 6; Dansul lui Lazăr Apor și Dansul Coloman (în Codex Caioni). Melodiile Haiducky (pol.) sunt variante ale cunoscutului dans Banul Mărăcine*. Sulzer clasifică dansurile românești în: d.h., dansuri mocănești și dansuri cătănești, iar Densușianu subliniază apropierea dintre folc. haiducesc și cel păstoresc. D.h. se caracterizează prin complexitatea coregrafică (pași și figuri de virtuozitate), utilizarea unei recuzite speciale, spectaculoase (Ghircoiașiu). În repertoriul actual se mai păstrează unele dansuri bărbătești numite Haiduceasca, fără vreo asemănare melodică sau coreografică cu d.h.

haiducească dex

Intrare: haiducesc
haiducesc adjectiv
Intrare: haiduci
haiduci conjugarea a VI-a grupa a IV-a verb intranzitiv
Intrare: haiducească
haiducească substantiv feminin articulat