hadarag definitie

2 intrări

16 definiții pentru hadarag

HADARÁG s. m. v. hădărag.
HĂDĂRÁG, hădăragi, s. m. (Reg.) 1. Lemnul gros și mobil al îmblăciului cu care se bat cerealele. 2. Piesă de lemn sprijinită pe piatra de moară, care scutură teica, lăsând să cadă boabele din coșul morii; hădărău. 3. Fiecare dintre lemnele de care trag pescarii la năvod. 4. Mânerul de lemn cu care se învârtește râșnița. [Var.: hadarág s. m.] – Cf. magh. hadaró.
HADARÁG s. m. V. hădărag.
HĂDĂRÁG, hădăragi, s. m. (Reg.) 1. Lemnul gros și mobil al îmblăciului cu care se bat cerealele. 2. Piesă de lemn sprijinită pe piatra de moară, care scutură teica, lăsând să cadă boabele din coșul morii; hădărău. 3. Fiecare dintre lemnele de care trag pescarii la năvod. 4. Mânerul de lemn cu care se învârtește râșnița. [Var.: hadarág s. m.] – Cf. magh. hadaró.
HADARÁG s. m. v. hădărag.
HĂDĂRÁG, hădăragi, s. m. (Atestat și în forma regională hadarag) Băț gros, avînd diferite întrebuințări. Doi din pescari... împing din cînd în cînd cu un hadarag. ȘEZ. IV 115. Fagi subțiri de hadaragi. ALECSANDRI, P. P. 316. ♦ Parte a îmblăciului formată din lemnul gros prins de prăjină, cu care se bat cerealele. ♦ Bățul de sub coșul morii, care lovește teica spre a face să treacă grăunțele între pietre. ♦ Fiecare din lemnele de care trag pescarii la năvod. Amîndouă capetele stau întinse pe cîte un băț gros, numit hadarag. ȘEZ. IV 113. ♦ Mînerul de lemn cu care se învîrtește rîșnița. Irina, cu o mînă pe hădăragu rîșniței și cu cealaltă în poala cu grăunțe, rîșnește cam alene. BUJOR, S. 75. – Variantă: (Mold.) hadarág s. m.
hădărág (reg.) s. m., pl. hădărági
hădărág s. m., pl. hădărági
HĂDĂRÁG s. (TEHN.) titirez, (reg.) bătăiuș, băteală, ciocot, mână, pârpăriță, terteleac, (prin Bucov.) scuturător. (~ la coșul morii.)
hădărág (hădărági), s. m.1. Lemn scurt la îmblăciu. – 2. Par de care se fixează năvodul. – 3. Piesă de lemn sprijinită pe pietre de moară. – 4. Băț în general. – Var. (Mold.) hadarag. Mag. hadaró „îmblăciu” (Cihac, II, 503; DAR; Gáldi, Dict., 91; Bitay, cf. Dacor., VII, 406), dar cf. hodorog. – Der. hodorog (var. hodorob), s. n. (năvod).
HĂDĂRÁG ~gi m. 1) Băț scurt, gros și mobil al îmblăciului, cu care se bat cerealele. 2) Fiecare dintre cele două bețe ale unui voloc. /<ung. hadaró
hădărag m. 1. Tr. bățul scurt și gros al îmblăciului: fagi subțiri de hădăragi POP.; 2. Mold. lemnul volocului de care trag pescarii; 3. Mold. titirezul morii. [Și hădărău: ung. HADARÓ].
hadarág n., pl. e (ung. hadaró, pl. rók, umblăciŭ, om care vorbește prea răpede. V. hondrănesc). Bățu cel mic al umblăciuluĭ. La moară, bățu care izbește în teĭcă. Cĭomag gros. – În Trans. hădărag și (Șez. 37, 128) hătărag, în Arg. și hădărăŭ, pl. ăĭe. V. meliță și posadă.
hădărág și -rắŭ, V. hadarag.
HĂDĂRAG s. (TEHN.) titirez, (reg.) bătăiuș, băteală, ciocot, mînă, pîrpăriță, terteleac, (prin Bucov.) scuturător. (~ la coșul morii.)
HADARAG subst. dialectal ard. și mold. „mînerul îmblăciului”. 1. – (Sur XV). 2. Hădărugă (Mot; Viciu 34). 3. Din hădărău forma primă a cuvîntului, < ung. hadará „îmblăciu”: Hădărău, Șt. (Ștef) și Hădărăești s. (ib.). V. și Hadîr.

hadarag dex

Intrare: hădărag
hadarag substantiv masculin
hădărag substantiv masculin
Intrare: Hadarag
Hadarag