hadâmb definitie

2 intrări

12 definiții pentru hadâmb

HADẤMB, hadâmbi, s. m. (Înv.) Eunuc. – Din tc. hadim.
HADẤMB, hadâmbi, s. m. (Înv.) Eunuc. – Din tc. hadim.
HADÎ́MB, hadîmbi, s. m. (Învechit și arhaizant) Eunuc. Haremul era undeva, într-o tainiță, după alte ziduri, subt paza hadîmbilor negri, necunoscut încă unui ochi străin. SADOVEANU, Z. C. 277.
HADÂMB, hadâmbi, s. m. 1. (Înv. și arh.) Eunuc. 2. (Reg.) Bou sau cal nejugănit bine. – Tc. hadım.
hadấmb (înv.) s. m., pl. hadấmbi
hadâmb s. m., pl. hadâmbi
HADÂMB s. v. eunuc.
hadîmb (hadấmbi), s. m. – Eunuc, castrat. – Var. (înv.) hadîm. Tc. hadim (Șeineanu, III, 58; Meyer 144), cf. alb. hadëm, bg. hadum, sb. hàdum.
hadî́m, -î́n și (est) -î́mb m. (turc. hadym, ar. gadyn). Vechĭ. Eŭnuc, scopit, castrat. – Azĭ hadîmb, matahală, persoană voluminoasă: un hadîmb de babă cu șalele cît rîșnița (V. Caraivan, Neam. Rom. Lit 2, 813). V. huĭdumă.
hadîmb s. v. EUNUC.
SOLIMAN-pașa (Hadâmbul „Eunucul”) (sec. 15), comandant militar turc, beglerbeg al Rumeliei. Conducător al oștirii otomane înfrânte de Ștefan cel Mare în bătălia de lângă Vaslui (ian. 1475). A comandat avangarda armatei turce în lupta de la Valea Albă (iul. 1476).
HADÎMB; Hadîmbul, fam. (Isp V); Hadămbul b. (16 A IV 290); – Iani (Sd V 96), < tc. hadum „eunuc”.

hadâmb dex

Intrare: hadâmb
hadâmb substantiv masculin admite vocativul
Intrare: Hadâmb
Hadâmb