HÁCHIȚĂ, hachițe, s. f. (La pl.; în expr.) A avea hachițe sau a-l apuca (pe cineva), a-i veni (cuiva) hachițele = a avea toane, capricii, istericale. [Acc. și: hachíțe] – Et. nec.

HÁCHIȚE s. f. pl. (În expr.) A avea hachițe sau a-l apuca (pe cineva), a-i veni (cuiva) hachițele = a avea toane, capricii, istericale. [Acc. și: hachíțe] – Et. nec.

HÁCHIȚE s. f. pl. (În expr.) A avea hachițe, a-l apuca pe cineva (sau a-i veni cuiva) hachițele = a avea toane, capricii. Muierea mea s-ar fi dus și după o potaie de lupi... cînd îi venea hachițele ei de dus. La TDRG.

HACHÍȚE s. f. pl. 1. (În expr.) A avea hachițe (a-l apuca pe cineva sau a-i veni cuiva hachițele) = a avea toane, capricii, istericale. 2. Chichițe, nod în papură. [Acc. și: háchițe]

háchiță s. f., g.-d. art. háchiței; pl. háchițe

háchiță s. f., pl. háchițe

HÁCHIȚĂ s. v. capriciu, chef, fandoseală, fantezie, fason, fiță, maimuțăreală, moft, naz, poftă, prosteală, sclifoseală, toană.

háchiță (-țe), s. f. – (Mold.) Capriciu, chef, toane, încăpățînare. Origine necunoscută.

HÁCHIȚĂ ~e f. Dorință sau atitudine neașteptată, trecătoare (și neobișnuită); taină; capriciu. Asta-i ~a ta. ◊ A avea ~e (a-l apuca (pe cineva) ~ele sau a-i veni ~ele) a) a deveni capricios; b) a avea o criză de isterie. /Orig. nec.

hàchițe f. pl. Mold. toane: i-au venit hachițele să plece. [Origină necunoscută].

háchiță f., pl. e. Est. Fam. Furie, capriciŭ, gust de ceartă saŭ de vre-o extravaganță: l-a apucat (saŭ ĭ-a venit) hachița (saŭ hachițele) să plece. – Și haghiță. V. huĭ și paraxin.

hachiță s. v. CAPRICIU. CHEF. FANDOSEALĂ. FANTEZIE. FASON. FIȚĂ. MAIMUȚĂREALĂ. MOFT. NAZ. POFTĂ. PROSTEALĂ. SCLIFOSEALĂ. TOANĂ.