hac definitie

32 definiții pentru hac

HAC1, (2) hacuri, s. n. 1. (În expr.) A-i veni (cuiva sau la ceva) de hac = a găsi modalitatea, sistemul de a învinge, de a face inofensiv pe cineva sau ceva care supără ori provoacă nemulțumiri. 2. (Înv.) Salariu, leafă. – Din tc. hak.
HAC2, hacuri, s. n. (Reg.) Cui de fier care se bate iarna în talpa încălțămintei sau la potcoavele cailor, ca să nu alunece. – Din ucr. hak.
HÂC interj. Sunet pe care-l scoate cineva când sughite sau când i se oprește brusc respirația. – Onomatopee.[1]
HAC1, (2) hacuri, s. n. 1. (În expr.) A-i veni (cuiva sau la ceva) de hac = a găsi modalitatea, sistemul de a învinge, de a face inofensiv pe cineva sau ceva care supără, care provoacă nemulțumiri. 2. (Înv.) Salariu, leafă. – Din tc. hak.
HAC2, hacuri, s. n. (Reg.) Un fel de cui de fier care se bate iarna pe talpa încălțămintei sau la potcoavele cailor, ca să nu alunece. – Din ucr. hak.
HÂC interj. Sunet pe care-l scoate cineva când sughite sau când i se oprește brusc respirația. – Onomatopee.
HAC1 s. n. sg. 1. (Numai în expr.) A veni (cuiva sau la ceva) de hac = a înlătura o piedică, a învinge pe cineva sau ceva într-o răfuială finală, a reuși să dobori, să nimicești; a găsi ac de cojocul cuiva. La groapă, prietenii au tras cu pistoalele în aer... în semn de jurămînt că-i vor veni de hac lui Victor Talianu. PAS, Z. I 31. Vom putea veni de hac și spînului celuia. CREANGĂ, P. 213. Să ne facem munte și punte și să-i venim de hac ispravnicului! ALECSANDRI, T. 217. 2. (Învechit) Plată, leafă, simbrie. Are să-ți fie bine; îi avea ca hac 500 de lei proști pe an. CONTEMPORANUL, IV 391.
HAC2, hacuri, s. n. (Mold.) Cui de fier care se bate, iarna, pe talpa încălțămintei sau la potcoavele cailor, ca să nu alunece. Se dau pe gheață iarna, cu hacuri la ciubote. NEGRUZZI, S. II 227.
HÎC interj. Exclamație pe care o scoate cineva cînd i se taie respirația (din cauza unei lovituri puternice pe care o primește). L-a izbit de pămînt, de-a făcut hîc! SLAVICI-ODOBESCU, la TDRG. Cînd i-am tras un pumn, o făcut hîc și o căzut de-a rostogolul! ALECSANDRI, T. 311.
hac1 (răfuială) s. n.
hac2 (salariu, cui) (înv., reg.) s. n., pl. hácuri
hâc interj.
hac (răfuială) s. n., pl. hácuri
hac (salariu, cui) s. n., pl. hácuri
hâc interj.
HAC s. v. leafă, remunerație, retribuție, salariu.
hac (hácuri), s. n. – Retribuție, remunerație, răsplată, salariu, leafă. – Mr. hache. Tc. hakk „drept” (Șeineanu, II, 193; Meyer 145; Ronzevalle 81), cf. ngr. χάϰι, alb. hak, sb., bg. hak (Berneker 383). Sec. XVIII, înv., astăzi se folosește numai în expresia a-i veni de hac, cf. ngr. λέου ἔνα χάϰϰ. Din rom. provine rut. hak (Berneker 383).
hac (hácuri), s. n. – (Trans.) Surcele, vreascuri. Germ. Hack(holtz). – Cf. hăcui.
hac (hácuri), s. n. – Cui de potcoavă. Germ. Haken, prin intermediul pol., rut. hak (Cihac, II, 133; DAR).
hîc interj. – Exprimă zgomotul unei căderi, ca și al sughițului și, în general, respirația gîfîită. Creație spontană, cf. sb., cr. hakati „a sufla” (Cihac, II, 133). – Der. hîcni, vb. (a plînge cu sughițuri, a gîfîi), rezultat dintr-o încrucișare cu icni; hîcîi, vb. (a gîfîi); hîcă, s. f. (necaz, grijă, supărare), explicabil prin sensul de „cauză de greutate respiratorie” (după DAR, în legătură cu mag. kökölni „despre animale, a merge cu spatele”).
HAC1 n.: A-i veni (sau a-i da) cuiva de ~ a găsi mijlocul de a pedepsi pe cineva care cauzează neplăceri; a pune pe cineva la punct. /<turc. hak
HAC2 ~uri n. Cui de fier care se bate la talpa încălțămintei (ca să nu alunece). /<ucr. hak
HÂC interj. (se folosește pentru a reda zgomotul produs de cineva când sughiță sau când i se oprește brusc respirația). /Onomat.
hac3, hácuri, s.n. (reg.; mai ales la pl.) vreascuri, târși, ramuri tăiate, crăci dărâmate, surcele.
hac4, hácuri, s.n. (reg.) chip, putință, modru; asemănare, pereche.
hâc, hâci, s.m. (reg.) Pici, ghibirdic.
hac n. 1. Mold. simbrie: ei aveau ca hac cinci sute lei proști pe an; 2. fig. răfueală; a veni cuiva de hac, a se răfui cu cineva, a scoate la capăt, a dovedi pe cineva: nelegiuitului îi vine de hac necredinciosul PANN; cu capra ți-ai pus în cârd? capra ți-a venit de hac CR. [Turc. HAK, sumă datorită].
hac n. pl. hacuri, Mold. cuiele dela picioarele cailor să nu lunece. [Pol. HAK (= nemț. HACKEN)].
1) hac n., pl. urĭ (turc. [d. ar.] hakk, adevăr, dreptate, socoteală, sumă datorită, datoriĭ; ngr. hákí, alb. bg. hak, leafă). Mold. Vechĭ. Ceĭa ce se datorește, plată în natură, leafă, simbrie: a da, a lua, a-țĭ primi hacu. Timp servit: ca o slugă ce șĭ-a primit hacu (Con. 149). Cheltuĭelĭ de gospodărie. Azĭ. Fam. A veni de hac (cuĭva saŭ unuĭ lucru), a-l învinge, a-l da gata. – Vechĭ și a veni la hac cuĭva, a-l învinge; a da peste hac, a o păți.
2) hac n., pl. urĭ (pol. hak, rut. gak, d. germ. haken, cîrlig). Caĭa, colț de potcoavă.
hac s. v. LEAFĂ. REMUNERAȚIE. RETRIBUȚIE. SALARIU.
a veni de hac (cuiva) expr. 1. a învinge (pe cineva), a face inofensiv (pe cineva). 2. a omorî (pe cineva).

hac dex

Intrare: hac (răfuială, leafă)
hac substantiv neutru
Intrare: hac (cui)
hac substantiv neutru
Intrare: hâc
hâc interjecție