habar definitie

9 definiții pentru habar

HABÁR s. n. 1. (În expr.) A nu avea habar (de sau despre ceva) = a) a nu ști nimic, a nu avea nicio idee despre ceva; b) a nu-și face griji, a nu-i păsa de ceva. 2. (Reg.; în expr.) Cum (ți-)e habarul? = cum (îți) merge? cum stau lucrurile? – Din tc. haber, „veste, informație”.
HABÁR s. n. 1. (În expr.) A nu avea habar (de sau despre ceva) = a) a nu ști nimic, a nu avea nici o idee despre ceva; b) a nu-și face griji, a nu-i păsa de ceva. 2. (Reg.; în expr.) Cum (ți-)e habarul? = cum (îți) merge? cum stau lucrurile? – Din tc. haber, „veste, informație”.
HABÁR s. n. 1. Grijă, păs. De acum... am s-o duc vesel, fără habar. ALECSANDRI, T. I 373. ◊ (Mai ales în expr.) A nu avea habar (de sau despre ceva) = a) a nu-și face griji, a nu-i păsa, a nu-și bate capul cu ceva. Să faceți cum v-oi învăța eu și habar să n-aveți. CREANGĂ, P. 12. Adă-o vadră de Cotnar Și de plată n-ai habar. ALECSANDRI, P. P. 42. (Cu construcția schimbată) Ea dormea dusă în pat, fără să aibă vrun habar. ISPIRESCU, L. 256; b) a nu ști nimic, a nu avea nici o idee, a fi cu totul străin de o chestiune. Băgai de samă că, dacă eu mă gîndeam cu tot dinadinsul la fel de fel de dihănii, ele în schimb habar n-aveau de existența persoanei mele pe pămînt. HOGAȘ, M N. 96. Habar n-am ce mi-a spus, am renunțat cu desăvîrșire a-l mai asculta. VLAHUȚĂ, O. A. I 234. A dracului zgîtie de fată; s-a prefăcut în păsărică... și ei habar n-au despre asta. CREANGĂ, P. 267. 2. (Regional, în expr.) Cum (ți-)e habarul? = cum (îți) merge? cum stau lucrurile? Cum vi-i habarul, feciorilor? a întrebat hatmanul?... – Apoi, măria-ta, se cheamă c-am venit și noi. SADOVEANU, N. P. 293. Cum ți-i habarul, băiete? – Foarte bine. PAMFILE, A. R. 32. Ei, cum îi habaru, mă întrebă el... cum te împaci cu călugăria, tinere? HOGAȘ, DR. II 49.
habár s. n.
habár s. n.
habár adv.1. Veste, cunoștință, idee. – 2. Grijă, preocupare. – 3. Subiect. – Var. haber. Megl. aber „veste”, mr. hăbare. Tc. habar, haber (Röesler 605; Șeineanu, II, 192; Lokotsch 763, Ronzevalle 84), cf. ngr. χαμπάρι, alb. haber, bg., sb. haber, iud. sp. haber (Crews, Vox rom., XIV, 303).
HABÁR n.: A nu avea ~ a nu ști absolut nimic; a nu avea idee. ~ de grijă a nu-i păsa; a nu-și face griji. /<turc. haber, habar
habar n. păs, grijă: a nu avea habar, a nu-i păsa, a nu-i trece prin minte: mor după tine și tu habar n’ai de mine PANN. [Și haber: turc. HABAR (HABER), știre].
habár și (maĭ rar) habér n., fără pl. (turc. [d. ar.] haber, pop. habar; ngr. habári și habéri). Fam. A avea habar de ceva, 1) a fi informat, a ști: habar n’am de ce s’a întîmplat, 2) a-țĭ păsa, a te îngriji: tu plîngĭ, și el habar n’are. Fără habar, fără grijă, cu nepăsare: Habar de grijă n’am, 1) nu știŭ, 2) nu-mĭ pasă. Cum țĭ-e habaru? (Rar), cum merge treaba, cum te afli? V. hibă.

habar dex

Intrare: habar
habar substantiv neutru (numai) singular