HABÁN, -Ă, habani, -e, s. m. și f. Membru al unei secte baptiste ai cărei adepți au emigrat și în Transilvania în sec. XVI. – Din germ. Habaner.

HABÁNĂ adj. (În sintagma) Ceramică habană = tip de ceramică fină, smălțuită, cu fond alb, ornamentată cu motive cinegetice, realizată de olarii din Transilvania în sec. XVII. – Et. nec.

HABÁN, -Ă, habani, -e, s. m. și f. Membru al unei secte baptiste ai cărei adepți au emigrat și în Transilvania în secolul al XVI-lea. – Din germ. Habaner.

HABÁNĂ adj. f. (În sintagma) Ceramică habană = tip de ceramică fină, smălțuită, cu fond alb, ornamentată cu motive cinegetice, realizată de olarii din Transilvania în sec. al XVII-lea. – Et. nec.

habán s. m., pl. habáni

habánă adj. f., s. f., pl. habáne

habánă adj. f.

HABÁN, -Ă s. m. f. membru al unei secte baptiste din Hanovra și Renania, din sec. XVII. (< germ. Haban)

HABÁNĂ adj. ceramică ~ă = ceramică fină smălțuită, cu fond alb, ornamentată cu motive cinegetice. (< germ. haban)

HABÁN, -Ă (< germ.) s. m. și f., adj. f. 1. S. m. și f. Membru al unei secte baptiste din Hanovra și Renania, ai cărei adepți au emigrat după 1547 în Moravia, Slovacia și Transilvania. Sub Maria Tereza (1760), au fost siliți să revină la catolicism. 2 Adj. f. (ARTE DEC.) Ceramică h. = tip de ceramică din sec. 17, fină, smălțuită, pe fond alb, ornamentată cu motive cinegetice; a fost realizată la Vințu de Jos (jud. Alba).