habă definitie

2 intrări

9 definiții pentru habă

HÁBĂ s. v. clacă, șezătoare.
hábă (-be), s. f. – (Trans. de Nord-Vest) Priveghere. Origine necunoscută.
HÁBĂ f. pop.: O ~ (de vreme) un anumit timp. De la o ~ (de vreme) de la un anumit timp încoace. /Orig. nec.
hábă2 s.f. sg. (reg.) boală rea, bube rele; sifilis, lues, frențe.
ha s. v. CLACĂ. ȘEZĂTOARE.
hábă, habe, (habdiște, hăbdiște), s.f. – (arh.) 1. Șezătoare: „Prostu-i badea, n-are coarne, / Vine-n habă, numa’ doarme” (D. Pop, 1978: 195; Odești). (Trans. de nord-vest). 2. Priveghi. ♦ (onom.) Haba, Hăbădan, nume de familie în Maramureș (DFN, 2007). – Et. nec. (DER, MDA).
hábă, -e, (habdiște, hăbdiște), s.f. – 1. Șezătoare: „Prostu-i badea, n-are coarne, / Vine-n habă, numa doarme” (D. Pop 1978: 195; Odești-Codru). Termen atestat doar în Trans. de nord-vest. 2. Priveghi. – Et. nec. (MDA).
HÁBĂ (< germ.) s. f. Recipient metalic de formă paralelipipedică, confecționat din tablă și profile sudate, cu fața superioară deschisă, utilizat ca rezervor pentru diferite fluide necesare operațiunilor de foraj.
HABĂ subst. dialectal ard. „șezătoare”. 1 Hăbeni s. 2. Habic, Toader, ard. (Sd VI 311). 3. Habotă, V. (Mar); – D-tru (17 A V. 4. Din haba, sau o temă asemănătoare, *habi = Hăbiac, C. „sluga” (16 A II 170, 310); Habiac, P. (16 A III 147); Hăbian (Ard; Met 15).

habă dex

Intrare: habă
habă
Intrare: Habă
Habă