hăulire definitie

2 intrări

19 definiții pentru hăulire

HĂULÍ, hăulesc, vb. IV. Intranz. (Pop.; despre oameni) A chiui (1). ♦ (Despre voce, zgomote etc.) A răsuna prelung; a hăui, a hui. ♦ Tranz. (Rar) A cânta ceva (prelung, chiuind). [Pr.: hă-u-] – Formație onomatopeică.
HĂULÍRE, hăuliri, s. f. (Pop.) Acțiunea de a hăuli și rezultatul ei; chiuit, hăulit. [Pr.: hă-u-] – V. hăuli.
HĂULÍ, hăulesc, vb. IV. Intranz. (Despre oameni) A chiui (1). ♦ (Despre voce, zgomote etc.) A răsuna prelung; a hăui, a hui. ♦ Tranz. (Rar) A cânta ceva (prelung, chiuind). [Pr.: hă-u-] – Formație onomatopeică.
HĂULÍRE, hăuliri, s. f. Acțiunea de a hăuli și rezultatul ei; chiuit, hăulit. [Pr.: hă-u-] – V. hăuli.
HĂULÍ, hăulesc, vb. IV. Intranz. (Despre oameni) A chiui. Se clatină, lung țipă subt povară Căruțele pe drumul alb de țară; Pocnind din bice, hăulesc flăcăii. IOSIF, V. 71. Care cu poveri de muncă Vin încet și scîrțiind; Turmele s-aud mugind, Si flăcăii vin pe luncă Hăulind. COȘBUC, P. I 47. Dar lumina amurgește, și plugarii, cătră sat, Hăulind pe lîngă juguri, se întorc de la arat. ALECSANDRI, P. A. 121. ♦ (Despre voce, urlete, zgomote, pocnituri) A răsuna prelung. Lătratul stingher și prelung al cîinelui hăuli în tăcerea de afară ca asupra unui mormînt. DUMITRIU, V. L. 87. A hăulit undeva glas cîntat care li s-a părut celor ce coborau viers al bucuriei. SADOVEANU, N. P. 24. Două focuri pocniră de parcă s-ar fi spart bolta cerului și pe urmă hăuliră sfărîmîndu-se peste muscel. CAMIL PETRESCU, O. I 549. ♦ Tranz. (Neobișnuit; complementul indică un cîntec) A cînta. Călări, hăulind cîntece mai vechi, de vitejie, au plecat rumînii sub steagul răscoalei. STANCU, D. 8. Cînd romînul doina hăulește, El pe frunză verde întîi o numește. DONICI, F. 100. – Pronunțat: hă-u-.
HĂULÍRE, hăuliri, s. f. Acțiunea de a hăuli și rezultatul ei; chiuit. – Pronunțat: hă-u-.
hăulí (a ~) (pop.) (hă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hăulésc, imperf. 3 sg. hăuleá; conj. prez. 3 să hăuleáscă
hăulíre (pop.) (hă-u-) s. f., g.-d. art. hăulírii; pl. hăulíri
hăulí vb. (sil. hă-u-), ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hăulésc; imperf. 3 sg. hăuleá; conj. prez. 3 sg. și pl. hăuleáscă
hăulíre s. f. (sil. hă-u-), g.-d. art. hăulírii; pl. hăulíri
HĂULÍ vb. 1. v. chiui. 2. v. răsuna.
HĂULÍRE s. v. chiot.
A HĂULÍ ~ésc 1. intranz. 1) (despre persoane) A emite un sunet puternic, ascuțit și prelung (în semn de bucurie sau de chemare); a produce chiote; a chiui. 2) v. A HĂUI. 2. tranz. rar. A cânta prelung și cu inflexiuni. ~ o doină. [Sil. hă-u-] /Onomat.
hăulí, hăulésc, vb. IV (reg.) 1. a chiui (de bucurie). 2. (despre câini) a urla, a auli.
hăulì v. 1. a striga urlând; 2. a chiui: trece hoțul hăulind AL. [Onomatopee].
hăulésc v. intr. (rudă cu haŭ-haŭ, hauĭ, huĭesc, hălălăĭesc, aolesc). Fam. Chiuĭ, strig de bucurie.
HĂULI vb. 1. a chioti, a chiui, a striga, a țipa, (pop.) a iui, (reg.) a huhura, (prin Olt. și Ban.) a hureza, (Transilv.) a ui. (~ de mama focului la horă.) 2. a aui, a hăui, a hui, a răsuna, a vui, (fig.) a clocoti. (Valea ~ de glasuri.)
HĂULIRE s. chiot, chiu, chiuit, chiuitură, hăulit, hăulitură, strigăt, țipăt, (pop.) iuit, (reg.) hihăit, hihot. (O ~ la horă.)
hăulí, hăulesc, vb. intranz. – A chiui, a răsuna. – Onomatopee (Șăineanu, DEX, MDA).

hăulire dex

Intrare: hăuli
hăuli verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
  • silabisire: hă-u-
Intrare: hăulire
hăulire substantiv feminin
  • silabisire: hă-u-