HĂU1, hăuri, s. n. Prăpastie adâncă; abis, genune, adânc (II). ◊ Expr. (Pop.) Cât (e) hăul = niciodată; cu nici un preț. – Et. nec.

HĂU2, hăuri, s. n. Hăuit. – Din hăui (derivat regresiv).

HĂU1, hăuri, s. n. Prăpastie adâncă; abis, genune, adânc (II). ◊ Expr. (Pop.) Cât (e) hăul = niciodată; cu nici un preț. – Et. nec.

HĂU2, hăuri, s. n. (Rar) Hăuit. – Din hăui (derivat regresiv).

HĂU1, hăuri, s. n. Prăpastie adîncă, genune, abis. Natura a pus o graniță fatală între moarte și viață, – un hău fără fund, peste care nici cei vii nu pot să sară. MACEDONSKI, O. IV 143. Brazii pîrîiau în codri, dărîmați ca subt lovituri de secure, și vîntul prăvălit în hău mugea cu îndrăcită mînie. RUSSO, O. 114. ◊ Fig. Vai ție, crai sălbatic!... Piară negru-ți nume în negura uitării, Cum cel din urmă geamăt se stinge-n hăul zării! IOSIF, T. 184. ◊ Expr. Cît (e) hăul (sau cîtu-i hăul) = niciodată; în nici un caz, cu nici un preț. Cine știe ce încurcătură vei face p-acolo, de să nu-i mai dea nimeni de căpătîi, cît hău! ISPIRESCU, L. 13. Nu mai vezi pe preot ținînd coarnele plugului cîtu-i hăul! CONTEMPORANUL, III 651.

HĂU2, hăuri, s. n. Hăuit. Începe un hău metalic, asurzitor, de mitraliere care macină. CAMIL PETRESCU, U. N. 309.

hău s. n., art. hắul; pl. hắuri

hău (prăpastie, hăuit) s. n., art. hăul; pl. hăuri

HĂU s. v. abis, adânc, prăpastie.

HĂU1 ~ri n. Prăpastie fără fund; genune; abis. ◊ Cât (e) ~l niciodată. /Orig. nec.

HĂU2 ~ri n. Zgomot produs de un obiect care hăuie. /v. a hăui

hău, hăuri, s.n. (pop.) 1. abis, genune, prăpastie. 2. greutate, sarcină.

hău n. 1. prăpastie: gura ei [a mamei pădurii] un hău căscat EM.; fig. tiranul să dispară în hăul nimicirii AL.; 2. greutate, sarcină: duce hăul casei fără să cârtească ISP. [Gr. mod. HÁOS (cf. clir, disc = cliros, discos)].

hăŭ n., pl. urĭ (cp. cu ung. hó, zăpadă, și loc. cît e hău și dudău saŭ pîrău). Haos, abis (exemple numaĭ la scriitoriĭ din sec. XIX încoace). Fig. Greutate, sarcină: hău și greu caseĭ. Cît e hău saŭ cît hău și dudău (saŭ pîrău), cît e lumea și pămîntu, nicĭodată.

hău s. v. ABIS. ADÎNC. PRĂPASTIE.

hắu, interj. – v. ha.

HĂU subst. „genune” și HĂULI vb. 1. Hăul, Lupul (CL); – T. (Buc); -ești s. 2. Haulă, Stoica din Chiojd (RI IX 44). 3. Hăulică, T. (Bîr I-IV). 4. Hăucă, olt.,. 1575 (Hris I 226).