HĂTCĂÍ, hătcăiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A huidui. [Var.: hâtcâí vb. IV] – Cf. sb. hajkati.

HÂTCÂÍ vb. IV v. hătcăi.

HĂTCĂÍ, hătcăiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A huidui. [Var.: hâtcâí vb. IV] – Cf. scr. hajkati.

HÂTCÂÍ vb. IV V. hătcăi.

HĂTCĂÍ, hătcăiesc, vb. IV. Tranz. (Mold.) A huidui. A ajuns din urmă pe feciorii Gîrbovului, a dat cu paloșul numai o dată și i-a lăsat să se ducă înainte cu capul, iar trupul a rămas în medean. Îndată s-au grămădit în jur noroadele, hătcăind leșul. SADOVEANU, N. P. 398. – Variantă: hîtcîí (ȘEZ. V 41) vb. IV.

HÎTCÎÍ vb. IV v. hătcăi.

hătcăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hătcăiésc, imperf. 3 sg. hătcăiá; conj. prez. 3 să hătcăiáscă

hătcăí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hătcăiésc, imperf. 3 sg. hătcăiá; conj. prez. 3 sg. și pl. hătcăiáscă

HÂTCÂÍ vb. v. huidui.

hî́tcîĭ și -ĭésc v. tr. (var. din hăĭcăĭesc). Nord. Alung cu răcnete. – Și hítcăĭ.

hîtcîi vb. v. HUIDUI.