HARTÁN, hartane, s. n. 1. Bucată mare de carne; halcă. 2. (Rar) Zdreanță, ruptură (dintr-un obiect de îmbrăcăminte). [Pl. și: hartanuri. – Var.: hărtán s. n.] – Et. nec.

HĂRTÁN s. n. v. hartan.

HARTÁN, hartane (hartanuri), s. n. 1. Bucată mare de carne; halcă. 2. (Rar) Zdreanță, ruptură (dintr-un obiect de îmbrăcăminte). [Var.: hărtán s. n.] – Et. nec.

HĂRTÁN s. n. V. hartan.

HARTÁN, hartane, s. n. 1. (De obicei urmat de determinări introduse prin prep. «de») Bucată mare de carne; halcă. Visă că trăgea dintr-un hartan gustos, fript pe-o varză aromitoare. PAS, Z. IV 129. Umple un ulcior cu mied, adaugă ș-un hartan de friptură, și du-te de vezi ce mai fac slujitorii crăiești. SADOVEANU, N. P. 333. Adăugînd îndată un foc năprasnic, căruia Bîrlădeanu îi înfățișă un hartan de berbece în țiglă... viața păru iarăși bună. id. Z. C. 185. 2. Zdreanță, ruptură. Și-l înhăța de hartanele zăbunului. DELAVRANCEA, la TDRG. – Pl. și: hartanuri (CAMILAR, N. I 273). – Variantă: hărtán (POPA, V. 85, VLAHUȚĂ, O. A. 283) s. n.

HĂRTÁN s. n. v. hartan.

hartán (pop.) s. n., pl. hartáne

hartán s. n., pl. hartáne

HARTÁN s. v. halcă.

HARTÁN ~e n. pop. Bucată mare de carne; halcă. /Orig. nec.

hartan n. bucată mare de carne, de haină ruptă, etc. [V. hart!].

hartám și partám n., pl. urĭ, hartán și partál n., pl. e (d. harta-parta. Cp. cu harchină). Est. Fam. Codru, darab, jarcă, bucată mare de pîne, de friptură, de haĭnă. – În Munt. artam, artan. – Și hărtal: un hărtal de vreme (Dolj) și haltam (Mold. Șez. 31, 112). V. fîrtal.

HARTAN s. ciozvîrtă, halcă, (reg.) artig, ciopată, halcată. (A mîncat un ~ de miel.)