hărtănit definitie

2 intrări

14 definiții pentru hărtănit

HĂRTĂNÍ, hărtănesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) face bucăți; a (se) ferfeniți, a (se) sfâșia, a (se) zdrențui. – Din hartan.
HĂRTĂNÍT, -Ă, hărtăniți, -te, adj. (Pop.) 1. Care este făcut bucăți; ferfenițit2, sfâșiat, zdrențuit. 2. (Rar) Îmbrăcat în haine zdrențăroase; zdrențuit. – V. hărtăni.
HĂRTĂNÍ, hărtănesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) face bucăți; a (se) ferfeniți, a (se) sfâșia, a (se) zdrențui. – Din hartan.
HĂRTĂNÍT, -Ă, hărtăniți, -te, adj. 1. Care este făcut bucăți; ferfenițit2, sfâșiat, zdrențuit. 2. (Rar) Îmbrăcat în haine zdrențăroase; zdrențuit. – V. hărtăni.
HĂRTĂNÍ, hărtănesc, vb. IV. Tranz. A face bucăți, a rupe, a sfîșia, a zdrențui, a face harcea-parcea. De mic copil, hagiul fusese cuminte și așezat. Nu i s-auzea gurița, nici pașii. Nu rupea pantofii. Nu-și hărtănea rochița. DELAVRANCEA, H. TUD. 17. Cu ochii pîrliți, fără să vază, fără să-și dea seama de ce face, strigă ca și cum l-ar fi hărtănit o fiară sălbatecă, id. S. 207. ◊ Fig. Margareta citi din nou aceste pagini care-i curmau viața. Ca niște tăiușuri fierbinți îi treceau prin inimă și i-o hărtăneau. VLAHUȚĂ, O. A. I 128. ◊ Refl. Hainele de pe dînsa se hărtăniseră, se muceziseră și se putreziseră. ISPIRESCU, L. 144.
HĂRTĂNÍT, -Ă, hărtăniți, -te, adj. 1.. Făcut bucăți, ferfenițit, rupt, sfîșiat, zdrențuit. În hainele hărtănite, absenți și desfigurați – păreau orice, în afară de oameni. SAHIA, N. 74. Și se bătură pînă ce armăsarul sfîșiat, hărtănit de sus pînă jos și plin de sînge, fu răzbit și biruit. ISPIRESCU, L. 28. 2. Îmbrăcat în haine zdrențăroase, zdrențuit. Pantazi fu omul cel mai ciufulit și mai hărtănit ce vreodată ceru, cum făcu el atunci, mîna unei fete. M. I. CARAGIALE, C. 149. Ieșeau toți afară înaintea lui, jigăriți și hărtăniți ca niște netoți. ISPIRESCU, L. 174.
hărtăní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hărtănésc, imperf. 3 sg. hărtăneá; conj. prez. 3 să hărtăneáscă
hărtăní vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hărtănésc, imperf. 3 sg. hărtăneá; conj. prez. 3 sg. și pl. hărtăneáscă
HĂRTĂNÍ vb. v. zdrențui.
HĂRTĂNÍT adj. v. zdrențuit.
hărtănì v. a rupe în bucăți mari, a sfâșia: hărtăni pieile de bivol ISP. hainele de pe dânsa se hărtăniseră ISP.
hărtănésc v. tr. (d. hartan). Est. Sfîșiĭ, bucățesc: trup hărtănit, haĭne hărtănite. – În vest artănesc.
HĂRTĂNI vb. a (se) ferfeniți, a (se) rupe, a (se) sfîșia, a (se) zdrențui, (fam.) a (se) vărzui. (Nu mai ~ caietul!)
HĂRTĂNIT adj. ferfenițit, rupt, sfîșiat, zdrențăros, zdrențuit, (pop. și fam.) ferfenițos. (O carte ~; o haină ~.)

hărtănit dex

Intrare: hărtăni
hărtăni verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
Intrare: hărtănit
hărtănit adjectiv