hărtăni definitie

9 definiții pentru hărtăni

HĂRTĂNÍ, hărtănesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) face bucăți; a (se) ferfeniți, a (se) sfâșia, a (se) zdrențui. – Din hartan.
HĂRTĂNÍ, hărtănesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) face bucăți; a (se) ferfeniți, a (se) sfâșia, a (se) zdrențui. – Din hartan.
HĂRTĂNÍ, hărtănesc, vb. IV. Tranz. A face bucăți, a rupe, a sfîșia, a zdrențui, a face harcea-parcea. De mic copil, hagiul fusese cuminte și așezat. Nu i s-auzea gurița, nici pașii. Nu rupea pantofii. Nu-și hărtănea rochița. DELAVRANCEA, H. TUD. 17. Cu ochii pîrliți, fără să vază, fără să-și dea seama de ce face, strigă ca și cum l-ar fi hărtănit o fiară sălbatecă, id. S. 207. ◊ Fig. Margareta citi din nou aceste pagini care-i curmau viața. Ca niște tăiușuri fierbinți îi treceau prin inimă și i-o hărtăneau. VLAHUȚĂ, O. A. I 128. ◊ Refl. Hainele de pe dînsa se hărtăniseră, se muceziseră și se putreziseră. ISPIRESCU, L. 144.
hărtăní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hărtănésc, imperf. 3 sg. hărtăneá; conj. prez. 3 să hărtăneáscă
hărtăní vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hărtănésc, imperf. 3 sg. hărtăneá; conj. prez. 3 sg. și pl. hărtăneáscă
HĂRTĂNÍ vb. v. zdrențui.
hărtănì v. a rupe în bucăți mari, a sfâșia: hărtăni pieile de bivol ISP. hainele de pe dânsa se hărtăniseră ISP.
hărtănésc v. tr. (d. hartan). Est. Sfîșiĭ, bucățesc: trup hărtănit, haĭne hărtănite. – În vest artănesc.
HĂRTĂNI vb. a (se) ferfeniți, a (se) rupe, a (se) sfîșia, a (se) zdrențui, (fam.) a (se) vărzui. (Nu mai ~ caietul!)

hărtăni dex

Intrare: hărtăni
hărtăni verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a