hărnicie definitie

14 definiții pentru hărnicie

HĂRNICÍE s. f. Zel în muncă, spor la lucru; sârguință, vrednicie; destoinicie. – Harnic + suf. -ie.
HĂRNICÍE s. f. Zel în muncă, spor la lucru; sârguință, vrednicie; destoinicie. – Harnic + suf. -ie.
HĂRNICÍE s. f. 1. Zel în muncă, sîrguință. Se punea din nou pe drum, mai cu hărnicie. ISPIRESCU, L. 214. Plugarul cu hărnicie s-apucase de arat. NEGRUZZI, S. I 115. 2. Vrednicie, destoinicie. Înainte, tot ce vezi era boieresc. Acum, fiecare ia parte din mană după hărnicia lui. CAMILAR, N. I 394. ◊ (Concretizat, urmat de determinări introduse prin prep. «de») Ce hărnicie de om, ce cruce de voinic, tot satul nu-i ținea piept. DELAVRANCEA, S. 18.
hărnicíe s. f., art. hărnicía, g.-d. hărnicíi, art. hărnicíei
hărnicíe s. f., art. hărnicía, g.-d. hărnicíi, art. hărnicíei
HĂRNICÍE s. râvnă, silință, sârguință, strădanie, străduință, vrednicie, zel, (pop.) sârg, (înv.) activitate, diligență. (E de admirat ~ lui.)
HĂRNICÍE s. v. capacitate, competență, destoinicie, pregătire, pricepere, seriozitate, valoare, vrednicie.
Hărnicie ≠ lenevie, trândăvie
HĂRNICÍE f. Efort fizic sau intelectual susținut în realizarea unui lucru; manifestare de om harnic. [G.-D. hărniciei] /harnic + suf. ~ie
hărnicie f. calitatea celui harnic.
hărnicíe f. (d. harnic). Vrednicie (Vechĭ). Activitate, silință: elev de o hărnicie rară.
HĂRNICIE s. rîvnă, silință, sîrguință, strădanie, străduință, vrednicie, zel, (pop.) sîrg, (înv.) activitate, diligență. (E de admirat ~ lui.)
hărnicie s. v. CAPACITATE. COMPETENȚĂ. DESTOINICIE. PREGĂTIRE. PRICEPERE. SERIOZITATE. VALOARE. VREDNICIE.
HĂRNICIE. Subst. Hărnicie, sîrguință, diligență (livr.), vrednicie, destoinicie; silință, rîvnă, zel, ardoare, ardență (livr.), tragere de inimă, stăruință, stăruială (înv.), stăruire (înv.), străduință (rar), străduială (rar), străduire (rar), strădanie, osîrdie (pop.), caznă, osteneală (înv. și pop.), trudă (pop.), trudnicie, muncă. Perseverență, asiduitate, tenacitate, dîrzenie, îndîrjire. Migală, migăleală, migălire, minuțiozitate, minuție (livr.), meticulozitate, scrupulozitate. Promptitudine, operativitate, punctualitate. Adj. Harnic, hărnicuț (dim.), hărnicel, ca o furnică (o albină), străduitor, strădalnic (înv. și reg.), laborios, diligent (livr.), sîrguincios, sîrguitor, osîrdnic (înv.), osîrduitor (înv.), silitor, ostenitor (înv. și pop.), truditor (pop. și livr.); robaci (reg.), vrednic, destoinic; stăruitor, zelos, rîvnitor, ardent (livr.). Asiduu, perseverent, tenace, dîrz, îndîrjit. Migălos, meticulos, minuțios, scrupulos. Prompt, operativ, punctual. Vb. A fi harnic, a (se) hărnici, a lucra cu zel; a sîrgui (pop.), a stărui, a se strădui, a (se) osîrdui (înv.), a se osteni (înv. și pop.), a-și da toată osteneala, a-și da (toată) silința, a se trudi (pop.). A insista, a persevera. A se învrednici (pop.), a se dovedi vrednic, a fi zelos, a fi piper, a face din iarnă vară. Adv. Cu rîvnă, cu sîrguință, cu sîrg (pop.), cu tragere de inimă, stăruitor, minuțios. V. conștiinciozitate, efort, finalitate, muncă.

hărnicie dex

Intrare: hărnicie
hărnicie substantiv feminin