HĂRNICÍ, hărnicesc, vb. IV. 1. Refl. A se arăta harnic, a se face, a deveni harnic, sârguincios. 2. Tranz. A stimula, a îndemna la lucru. 3. Intranz. A lucra cu zel, a munci cu hărnicie. – Din harnic.

HĂRNICÍ, hărnicesc, vb. IV. 1. Refl. A se arăta harnic, a se face, a deveni harnic, sârguincios. 2. Tranz. A stimula, a îndemna la lucru. 3. Intranz. A lucra cu zel, a munci cu hărnicie. – Din harnic.

HĂRNICÍ, hărnicesc, vb. IV. (Regional) 1. Refl. A se arăta harnic, a se face, a deveni muncitor, sîrguincios. 2. Tranz. A stimula, a îndemna la lucru. Babele spun cîte o minciună, să mai hărnicească fetele. SEVASTOS, N. 2. 3. Intranz. A lucra, a munci cu hărnicie. Am plivit grîul, plivit, La prășit am hărnicit. FRUNZĂ, S. 43.

hărnicí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hărnicésc, imperf. 3 sg. hărniceá; conj. prez. 3 să hărniceáscă

hărnicí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hărnicésc, imperf. 3 sg. hărniceá; conj. prez. 3 sg. și pl. hărniceáscă

A se hărnici ≠ a se lenevi

A SE HĂRNICÍ mă ~ésc intranz. A deveni harnic; a începe a lucra cu mai multă sârguință. /Din harnic