HĂRȚUIÁLĂ, hărțuieli, s. f. Faptul de a (se) hărțui. [Pr.: -țu-ia-] – Hărțui + suf. -eală.

HĂRȚUIÁLĂ, hărțuieli, s. f. Faptul de a (se) hărțui. [Pr.: -țu-ia-] – Hărțui + suf. -eală.

HĂRȚUIÁLĂ, hărțuieli, s. f. Harță, încăierare. De îndată ce s-au întîlnit cele două cete de nuntași, se începe între ei hărțuiala. SEVASTOS, N. 91.

hărțuiálă s. f., g.-d. art. hărțuiélii; pl. hărțuiéli

hărțuiálă s. f., g.-d. art. hărțuiélii; pl. hărțuiéli

HĂRȚUIÁLĂ s. v. încăierare.

HĂRȚUIÁLĂ ~iéli f. 1) v. A HĂRȚUI și A SE HĂRȚUI. 2) Schimb de cuvinte aspre între două sau mai multe persoane. [Sil. -țu-ia-] /a hărțui + suf. ~eală

hărțuĭálă f., pl. ĭelĭ. Acțiunea de a hărțui, harță.

HĂRȚUIALĂ s. harță, hărțuire, încăierare.