hărău definitie

16 definiții pentru hărău

HĂRẮU s. m. v. hârău.
HÂRẮU, hârăi, s. m. (Reg.) Specie de uliu. [Var.: hărắu s. m.] – Et. nec.
HĂRĂU s. m. V. hârău.
HÂRẮU, hârăi, s. m. (Reg.) Specie de uliu. [Var.: hărắu s. m.] – Et. nec.
HĂRẮU s. m. v. hîrău.
HÎRẮU, hîrăi, s. m. (Regional) Uliu. Coboară furișîndu-se tot printre umbre – uliul cel rău – hîrăul. CAMILAR, N. II 20. – Variantă: hărău (RETEGANUL, P. III 44) s. m.
hârắu (reg.) s. m., art. hârắul; pl. hârắi, art. hârắii
hârău s. m., art. hârăul; pl. hârăi, art. hârăii
HĂRĂU s. v. erete, uliu.
HÂRĂU s. v. erete, uliu.
hărău m. Zool. Mold. Tr. erete. [Origină necunoscută].
eréte și heréte m. (var. din arete [pin aluz. la ĭuțeala cu care se răpede], din care s’a făcut harete și herete [Olt.], apoĭ erete. Cp. și cu ung. harács, o pasăre răpitoare de apă). Sud. Ulĭ. – În biblia d. 1688 hăreț, în Ban. hărăŭ.
hărắŭ, V. erete.
hărău s. v. ERETE. ULIU.
hîrău s. v. ERETE. ULIU.
HĂRĂU, com. în jud. Hunedoara, pe dr. Văii Mureșului; 2.059 loc. (1998). Expl. de travertin (Banpotoc). În satul Bârsău, menționat documentar îb 1440, se află biserica Sf. Nicolae (1563).

hărău dex

Intrare: hârău
hârău substantiv masculin
hărău