HARABÁIE s. f. v. hărăbaie.

HĂRĂBÁIE, hărăbăi, s. f. (Pop.) Casă, încăpere, curte etc. de dimensiuni mari. ♦ Vehicul mare. [Pr.; -ba-ie. – Var.: (reg.) harabáie s. f.] – Din tc. harabe.

HARABÁIE, hărăbăi, s. f. Casă, încăpere, curte etc. de dimensiuni mari. ♦ Vehicul mare. [Pr.: -ba-ie. – Var.: (reg.) hărăbáie s. f.] – Din tc. harabe.

HĂRĂBÁIE s. f. V. harabaie.

HARABÁIE, hărăbăi, s. f. Casă, încăpere sau curte mare (în dezordine). În toată harabaia de curte locuia numai Dumitru Ciulici cu familia, adică nevasta și patru copii. REBREANU, R. II 49. ♦ Vehicul mare. V. haraba. Harabaia trecu pe lîngă caretă cu o mare zornăitură de geamuri. MACEDONSKI, O. III 125. – Variantă: hărăbáie s. f.

HĂRĂBÁIE s. f. v. harabaie.

hărăbáie (pop.) s. f., art. hărăbáia, g.-d. art. hărăbắii; pl. hărăbắi

harabáie s. f., art. harabáia, g.-d. art. hărăbăii; pl. hărăbăi

hărăbáĭe f., pl. ăĭ (d. haraba cu suf. -aĭe ca în odobaĭe, bănănaĭe ș. a.). Rar. Hardughie, dam, casă mare (școală, cazarmă ș. a.): se opri cu ochiĭ la hărăbaĭa ceĭa lungă și albă (școala. Rebr. 2, 105).