hărăți definitie

9 definiții pentru hărăți

HĂRĂȚÍ, hărățesc, vb. IV. 1. Tranz. (Reg.) A ațâța, a întărâta (un câine). 2. Refl. recipr. (Înv.; despre două armate dușmane) A se hărțui. – Et. nec.
HĂRĂȚÍ, hărățesc, vb. IV. 1. Tranz. (Reg.) A ațâța, a întărâta, a zădărî (un câine). 2. Refl. recipr. (Înv.; despre două armate dușmane) A se hărțui. – Et. nec.
HĂRĂȚÍ, hărățesc, vb. IV. (Mold.) 1. Tranz. A ațîța, a întărîta. Au început a-i zădări, a-i hărăți, a-i smomi să vorbească. SBIERA, P. 149. (Cu pronunțare regională) Pîlcurile noastre i-au tot hărățît, pînă ce i-au apropiat. SADOVEANU, N. P. 193. 2. Refl. (Învechit și arhaizant) A se lua la harță; a se încăiera. Toată vremea, steagurile de răzăși se hărățiseră cu năvrapii și cu deliii, pricinuindu-le multă neliniște. SADOVEANU, F. J. 759. Noi în cale ți-am ieșit C -avem dor de hărățit. Și la harță vitejească, Și la gioacă războiască. ALECSANDRI, P. P. 198.
hărățí (a ~) (a ațâța) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hărățésc, imperf. 3 sg. hărățeá; conj. prez. 3 hărățeáscă
hărățí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hărățésc, imperf. 3 sg. hărățeá; conj. prez. 3 sg. și pl. hărățeáscă
HĂRĂȚÍ vb. v. asmuți, ațâța, hărțui, întărâta, provoca, stârni.
hărățì v. Mold. 1. a tachina, a hărțui: avem dor de hărățit POP.; 2. a se hărțui: un tânăr se hărățește pe un sirep armăsar sur NEGR. [V. harță].
hărățésc și herețésc v. tr. (ung. herécelni, a călca, hergelni, a călca, a zădărî. V. hărțuĭesc). Mold. (Șez. 32, 109). Zădărăsc, hărțuĭesc: nu hărăți cînele, că mușcă. V. refl. Mă hărțuĭesc, mă hîrjonesc: hărățindu-se oare-ce (cît-va), aŭ dat dos (Let. 2, 221).
hărăți vb. v. ASMUȚI. AȚÎȚA. HĂRȚUI. ÎNTĂRÎTA. PROVOCA. STÎRNI.

hărăți dex

Intrare: hărăți
hărăți verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a