HĂMUÍ, hămuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A istovi un animal punându-l să tragă prea mult la ham2. – Ham2 + suf. -ui.

HĂMUÍ, hămuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A istovi un animal punându-l să tragă prea mult la ham2. – Ham2 + suf. -ui.

HĂMUÍ, hămuiesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A istovi un animal, punîndu-l să tragă prea mult la ham. Din cînd în cînd se lungea cu fața în sus pe miriște, ca o vită hămuită prea mult. SAHIA, N. A. 40.

hămuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hămuiésc, imperf. 3 sg. hămuiá; conj. prez. 3 să hămuiáscă

hămuí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hămuiésc, imperf. 3 sg. hămuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. hămuiáscă

hămui, hămuiesc I v. t. (intl.) a aresta; a închide. 2. II v. r. a se căsători.