HĂMĂITÚRĂ, hămăituri, s. f. Lătrat, hămăială, hămăit. [Pr.: -mă-i-] – Hămăi + suf. -tură.

HĂMĂITÚRĂ, hămăituri, s. f. Lătrat, hămăială, hămăit. [Pr.: -mă-i-] – Hămăi + suf. -tură.

HĂMĂITÚRĂ, hămăituri, s. f. Hămăit. Acum hămăiturile încetaseră. CAMILAR, TEM. 221. Se auzeau departe, în Vatră, în satul de lîngă tîrg, mugetele vitelor și hămăiturile cînilor. SADOVEANU, O. IV 7. – Pronunțat: -mă-i-.

hămăitúră (-mă-i-) s. f., g.-d. art. hămăitúrii; pl. hămăitúri

hămăitúră s. f., g.-d. art. hămăitúrii; pl. hămăitúri

HĂMĂITÚRĂ s. v. lătrat.

HĂMĂITURĂ s. hămăială, hămăire, hămăit, lătrare, lătrat, lătrătură, (Mold.) zăpăit, zăpăitură. (~ de cîini.)