hămăit definitie

2 intrări

21 definiții pentru hămăit

HĂMĂÍ, pers. 3 hắmăie, vb. IV. Intranz. (Despre câini) A lătra. [Prez. ind. și: hămăiește. – Var.: hâmâí vb. IV] – Ham1 + suf. -ăi.
HĂMĂÍT, hămăituri, s. n. Lătrat, hămăială, hămăitură. – V. hămăi.
HÂMÂÍ vb. IV v. hămăi.
HĂMĂÍ, pers. 3 hắmăie (hămăiește), vb. IV. Intranz. (Despre câini) A lătra. [Var.: hâmâí vb. IV] – Ham1 + suf. -ăi.
HĂMĂÍT, hămăituri, s. n. Lătrat, hămăială, hămăitură. – V. hămăi.
HÂMÂÍ vb. IV V. hămăi.
HĂMĂÍ, pers. 3 hămăie și hâmăiește, vb. IV. Intranz. (Despre cîini) A lătra. Cît de neliniștiți hămăiesc cînii, cînd luna, răsărind, plimbă pe imașuri umbrele răzlețe ale nourilor. CAMILAR, TEM. 43. Un cîne se repede hămăind; apoi deodată tace. SADOVEANU, O. IV 13. Dulăul... mai hămăia din cînd în cînd neîncrezător și răgușit. REBREANU, R. I 93. – Variantă: hîmîí (DELAVRANCEA, S. 6) vb. IV.
HĂMĂÍT, hămăituri, s. n. Lătrat. Desfătarea de la masa de atunci, din pridvorul hanului, în noaptea cu hămăit de cîini... stăruiește în amintire. PAS, Z. I 45. În hămăitul întărîtat al unui cîne, pătrunseră într-o ogradă. SADOVEANU, O. VII 343. – Pronunțat: -mă-i-.
HÎMÎÍ vb. IV v. hămăi.
hămăí (a ~) vb., ind. prez. 3 hắmăie, imperf. 3 sg. hămăía; conj. prez. 3 să hắmăie
hămăít s. n., pl. hămăíturi
hămăí vb., ind. și conj. prez. 3 sg. hămăie, imperf. 3 sg. hămăiá
hămăít s. n., pl. hămăíturi
HĂMĂÍ vb. v. lătra.
HĂMĂÍT s. v. lătrat.
A HĂMĂÍ pers. 3 hămăie intranz. 1) (despre câini) A scoate sunete scurte, sacadate, caracteristice speciei; a face „ham-ham”; a lătra. 2) fig. fam. peior. (despre oameni) A vorbi mult (pe un ton de ceartă); a lătra. /ham + suf. ~ăi
HĂMĂÍT ~uri n. 1) v. A HĂMĂI. 2) Strigăt caracteristic speciei, scos mai ales de câini; lătrat. /v. a hămăi
hămăì v. Mold. a lătra: cănd hămăià, nu-i auziai glasul AL. [V. ham!].
hắmăĭ și -ĭésc, a v. intr. (d. ham-ham; rus. gámkatĭ). Fam. Latru, maĭ ales fără motiv apropiat, cum fac cîniĭ la lună.
HĂMĂI vb. a lătra, (pop.) a bate, (reg.) a blehăi, (prin Ban.) a puidăi, (Mold.) a zăpăi. (Cîinii ~.)
HĂMĂIT s. hămăială, hămăire, hămăitură, lătrare, lătrat, lătrătură, (Mold.) zăpăit, zăpăitură. (~ de cîini.)

hămăit dex

Intrare: hămăi
hămăi 2 intranzitiv unipersonal conjugarea a VI-a grupa a IV-a verb
hămăi 1 intranzitiv unipersonal conjugarea a IV-a grupa a IV-a verb
hâmâi 1 intranzitiv unipersonal conjugarea a IV-a grupa a IV-a verb
hâmâi 2 intranzitiv unipersonal conjugarea a VI-a grupa a IV-a verb
Intrare: hămăit
hămăit substantiv neutru