hămăire definitie

2 intrări

15 definiții pentru hămăire

HĂMĂÍ, pers. 3 hắmăie, vb. IV. Intranz. (Despre câini) A lătra. [Prez. ind. și: hămăiește. – Var.: hâmâí vb. IV] – Ham1 + suf. -ăi.
HÂMÂÍ vb. IV v. hămăi.
HĂMĂÍ, pers. 3 hắmăie (hămăiește), vb. IV. Intranz. (Despre câini) A lătra. [Var.: hâmâí vb. IV] – Ham1 + suf. -ăi.
HÂMÂÍ vb. IV V. hămăi.
HĂMĂÍ, pers. 3 hămăie și hâmăiește, vb. IV. Intranz. (Despre cîini) A lătra. Cît de neliniștiți hămăiesc cînii, cînd luna, răsărind, plimbă pe imașuri umbrele răzlețe ale nourilor. CAMILAR, TEM. 43. Un cîne se repede hămăind; apoi deodată tace. SADOVEANU, O. IV 13. Dulăul... mai hămăia din cînd în cînd neîncrezător și răgușit. REBREANU, R. I 93. – Variantă: hîmîí (DELAVRANCEA, S. 6) vb. IV.
HÎMÎÍ vb. IV v. hămăi.
hămăí (a ~) vb., ind. prez. 3 hắmăie, imperf. 3 sg. hămăía; conj. prez. 3 să hắmăie
hămăí vb., ind. și conj. prez. 3 sg. hămăie, imperf. 3 sg. hămăiá
HĂMĂÍ vb. v. lătra.
HĂMĂÍRE s. v. lătrat.
A HĂMĂÍ pers. 3 hămăie intranz. 1) (despre câini) A scoate sunete scurte, sacadate, caracteristice speciei; a face „ham-ham”; a lătra. 2) fig. fam. peior. (despre oameni) A vorbi mult (pe un ton de ceartă); a lătra. /ham + suf. ~ăi
hămăì v. Mold. a lătra: cănd hămăià, nu-i auziai glasul AL. [V. ham!].
hắmăĭ și -ĭésc, a v. intr. (d. ham-ham; rus. gámkatĭ). Fam. Latru, maĭ ales fără motiv apropiat, cum fac cîniĭ la lună.
HĂMĂI vb. a lătra, (pop.) a bate, (reg.) a blehăi, (prin Ban.) a puidăi, (Mold.) a zăpăi. (Cîinii ~.)
HĂMĂIRE s. hămăială, hămăit, hămăitură, lătrare, lătrat, lătrătură, (Mold.) zăpăit, zăpăitură. (~ de cîini.)

hămăire dex

Intrare: hămăi
hămăi 2 intranzitiv unipersonal conjugarea a VI-a grupa a IV-a verb
hămăi 1 intranzitiv unipersonal conjugarea a IV-a grupa a IV-a verb
hâmâi 1 intranzitiv unipersonal conjugarea a IV-a grupa a IV-a verb
hâmâi 2 intranzitiv unipersonal conjugarea a VI-a grupa a IV-a verb
Intrare: hămăire
hămăire