HĂMĂIÁLĂ, hămăieli, s. f. Faptul de a hămăi; lătrat (al mai multor câini deodată), hămăit, hămăitură. [Pr.: -mă-ia-] – Hămăi + suf. -eală.

HĂMĂIÁLĂ, hămăieli, s. f. Faptul de a hămăi; lătrat (al mai multor câini deodată), hămăit, hămăitură. – Hămăi + suf. -eală.

HĂMĂIÁLĂ, hămăieli, s. f. Faptul de a hămăi, lătrat (al mai multor cîini deodată). O tuli pe cărare la deal, într-o hămăialâ de cîini asurzitoare. VLAHUȚĂ, la TDRG. – Pronunțat: -ia-.

hămăiálă s. f., g.-d. art. hămăiélii; pl. hămăiéli

hămăiálă s. f., g.-d. art. hămăiélii; pl. hămăiéli

HĂMĂIÁLĂ s. v. lătrat.

HĂMĂIALĂ s. hămăire, hămăit, hămăitură, lătrare, lătrat, lătrătură, (Mold.) zăpăit, zăpăitură. (~ de cîini.)