hălădui definitie

11 definiții pentru hălădui

HĂLĂDUÍ, hălăduiesc, vb. IV. Intranz. 1. (Pop.) A trăi undeva în voie, în libertate, în liniște; p. ext. a locui. 2. (Înv.) A scăpa cu viață (de o primejdie). 3. (Reg.) A izbuti, a reuși. – Din magh. haladni „a propăși, a merge mai departe”.
HĂLĂDUÍ, hălăduiesc, vb. IV. Intranz. 1. (Pop.) A trăi undeva în voie, în libertate, în liniște; p. ext. a locui. 2. (Înv.) A scăpa cu viață (de o primejdie). 3. (Reg.) A izbuti, a reuși. – Din magh. haladni „a propăși, a merge mai departe”.
HĂLĂDUÍ, hălăduiesc, vb. IV. Intranz. 1. A trăi undeva liniștit, ferit, în voie, în libertate; p. ext. a locui, a sălășlui. Iar cuviosul Agatanghel, binecuvîntînd casa și saraiurile prietinului hangiu, a dorit prea mult să afle ce bărbați străini mai hălăduiesc în acel frumos tîrg al Iampolului. SADOVEANU, N. P. 322. Nu vă e destul că, pre cît a fost tîlharul acesta cu zile, el a hălăduit în domnie atîția mari de ani? ODOBESCU, S. I 110. În codrii Catrinului, În pădurea Pinului, Unde corbii locuiesc Și ca frunza se-mulțesc Și bine hălăduiesc! ALECSANDRI, P. P. 147. 2. (Învechit) A scăpa (cu viață, de o primejdie). N-a mai fost chip să hălăduiască de feciorul blagocinului (= al administratorului bisericesc). CONTEMPORANUL, VI 100. 3. (Rar) A izbuti. După multă trudă, cu mare ce hălăduiesc de deschid ușa. CREANGĂ, P. 256.
hălăduí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hălăduiésc, imperf. 3 sg. hălăduiá; conj. prez. 3 să hălăduiáscă
hălăduí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hălăduiésc, imperf. 3 sg. hălăduiá; conj. prez. 3 sg. și pl. hălăduiáscă
HĂLĂDUÍ vb. v. domicilia, fi, izbuti, locui, reuși, salva, scăpa, sta, ședea, trăi, viețui.
hălăduí (-uésc, hălăduít), vb.1. (Înv.) A se refugia, a se adăposti. – 2. A scăpa, a se salva. – 3. A trăi, a locui, a sălășlui. – Var. (înv.) hălăstui. Mag. haladni „a merge în față” (DAR). – Der. hălăduință, s. f. (lăcaș).
A HĂLĂDUÍ ~iésc intranz. 1) pop. A trăi în tihnă într-un loc ferit de primejdie. 2) înv. A scăpa dintr-o situație primejdioasă; a izbuti. /<ung. haladni
hălăduì v. 1. a scăpa de cineva: cu mare ce hălăduiesc de deschid ușa CR.; 2. a petrece în tihnă, a trăi: să poată hălădui lumea în pace BĂLC.; 3. a sălășlui: unde corbii locuiesc și bine hălăduiesc POP. [Ung. HALADNI, a trăgăna, a zăbovi undeva].
hălăduĭésc v. intr. (ung. haladni, a înainta, a prospera, a se prelungi. V. hălăstuĭesc). Vechĭ. Evadez, fug, scap dintr’un pericul. Nasc, scap de sarcină: femeĭa a hălăduit. Azĭ. Reușesc să, ajung să: a hălăduit să intre. Petrec, trăĭesc liniștit: corbiĭ hălăduĭesc bine în codri. V. tr. Descarc: ĭară badea cum sosi, carele hălădui (P. P.). V. huzuresc.
hălădui vb. v. DOMICILIA. FI. IZBUTI. LOCUI. REUȘI. SALVA. SCĂPA. STA. ȘEDEA. TRĂI. VIEȚUI.

hălădui dex

Intrare: hălădui
hălădui verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a