hăitaș definitie

19 definiții pentru hăitaș

HĂITÁȘ2, hăitași, s. m. Om care, făcând gălăgie mare, stârnește vânatul din ascunzători și îl gonește spre vânători; gonaci. – Haită + suf. -aș.
HĂITÁȘ1, hăitașe, s. n. (Reg.) Acțiunea de stârnire a vânatului. – Din magh. hajtás.
HĂITÁȘ2, hăitași, s. m. Om care, făcând gălăgie mare, stârnește vânatul din ascunzători și îl gonește spre vânători; gonaci, gonaș, bătăiaș, hăitar, crainic (3). – Haită + suf. -aș.
HĂITÁȘ1, hăitașe, s. n. (Reg.) Acțiunea de stârnire a vânatului. – Din magh. hajtás.
HĂITÁȘ1, hăitași, s. m. Om care stîrnește vînatul din ascunzători și îl gonește spre vînători; gonaș, bătăiaș. A prăpădit două degete de la piciorul drept dintr-o degerătură, într-un an cînd a fost... purtat ca hăitaș în pădurea Vîrnăvenilor la o vînătoare boierească. GALAN, Z. R. 223. Glasul de corn tăcu, hăitașii trebuiau să pornească. SADOVEANU, O. I 63. – Pronunțat: hăi-.
HĂITÁȘ2, hăitașe, s. n. (Mold.) Acțiunea de stîrnire a vînatului. Pe joi, să scoți la hăitaș Lunca și Fîntînelele. SADOVEANU, P. 57. – Pronunțat: hăi-.
hăitáș1 (gonaci) (reg.) s. m., pl. hăitáși
hăitáș2 (stârnire a vânatului) (reg.) s. n., pl. hăitáșe
hăitáș (gonaci) s. m., pl. hăitáși
hăitáș (stârnirea vânatului) s. n., pl. hăitáșe
HĂITÁȘ s. bătăiaș, gonaci, gonaș, mânător, (reg.) ciocănaș, hăitar, (prin Mold.) botaș. (~ la o vânătoare.)
HĂITÁȘ ~i m. Persoană care gonește vânatul; gonaci. [Sil. hăi-taș] /haită + suf. ~aș
hăitáș, hăitáșe, s.n. (reg.) 1. vânătoare cu oameni mulți (gonaci) și cu câini. 2. banii primiți de pădurari pentru vitele aflate în locuri oprite. 3. zăgaz de apă; hait, baraj. 4. partea aplecată a acoperișului unei case. 5. gonaci, hăitar.
hăitaș m. Mold. hăitar: hăitașii mare foc aprind Al. [Ung. HAJTÁS].
1) hăĭtáș n., pl. urĭ (ung. hajtás, goană a vînatuluĭ). Nord. Goană, hurc, vînătoare cu scornitorĭ. S. m. Acela care scornește vînatu.
2) hăĭtáș n., pl. urĭ și e (d. haĭt 1 și infl. de haĭtaș 1). Trans. nord. Zăgaz.
HĂITAȘ s. bătăiaș, gonaci, gonaș, mînător, (reg.) ciocănaș, hăitar, (prin Mold.) botaș. (~ la o vînătoare.)
hăitáș, hăitași, (haitău, heitaș), s.m. – Gonaș; cel care alungă vânatul în calea vânătorilor. ♦ Hăitaș, top. în Rohia. ♦ (onom.) Hăitaș, Haitaș, nume de familie (22 de persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). – Din haită (< magh. hajta „gonire, hăituire”) + suf. -aș (DEX); din magh. hajtas (MDA).
hăitáș, -i, (haitău), s.m. – 1. Gonaș. 2. Iaz care dirijează apa la o moară: „Și acolo, pe podul Miresii, era un hăitaș mare” (Bilțiu 1999: 139). Hăitaș, top. în Rohia-Lăpuș. – Din haită (< magh. hajta) + -aș.

hăitaș dex

Intrare: hăitaș (gonaci; -i)
hăitaș gonaci; -i substantiv masculin
Intrare: hăitaș (acțiune; -e)
hăitaș acțiune; -e substantiv neutru