hăbuci definitie

2 intrări

15 definiții pentru hăbuci

HĂBÚC, hăbuci, s. m. (Reg.) Bucată. ◊ Expr. A (se) rupe sau a (se) face hăbuc(i) = a (se) rupe în bucăți, a (se) distruge; a (se) încurca, a (se) încâlci. ♦ (Adjectival) Rupt în bucăți, distrus; încurcat, încâlcit. – Et. nec.
HĂBUCÍ, hăbucesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A strica; a rupe, a distruge. – Din hăbuc.
HĂBÚC, hăbuci, s. m. (Reg.; în expr.) A (se) rupe, a (se) face hăbuc(i) = a (se) rupe în bucăți, a (se) distruge; a (se) încurca, a (se) încâlci. ♦ (Adjectival) Rupt în bucăți, distrus; încurcat, încâlcit. – Et. nec.
HĂBUCÍ, hăbucesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A strica; a rupe, a distruge. – Din hăbuc.
HĂBÚC, hăbuci, s. m. (Regional; mai ales construit cu verbele «a rupe», «a face») Bucată (din ceva), fărîmă. Pînă acasă făcu cămeșa hăbuci. ȘEZ. V. 130. ◊ (Adjectival, ca nume predicativ, în forma de sg.) Scaunul cel bun e hăbuc. CONTEMPORANUL, VII 489. O cînepă... poate fi putredă sau hăbuc. ȘEZ. IX 141. ◊ (Adverbial) Mogorogea, băiet grîjuliv, își curăță ciubotele frumos și le pune la uscat pe vatră, cum făcea totdeauna. A treia zi, după asta, ciubotele văru-mieu se rup hăbuc în toate părțile. CREANGĂ, A. 105.
HĂBUCÍ, hăbucesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A strica, a rupe, a distruge.
hăbúc (reg.) s. m., pl. hăbúci
hăbucí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hăbucésc, imperf. 3 sg. hăbuceá; conj. prez. 3 să hăbuceáscă
hăbúc s. m., pl. hăbúci
hăbucí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hăbucésc, imperf. 3 sg. hăbuceá; conj. prez. 3 sg. și pl. hăbuceáscă
HĂBÚC ~ci m. pop. Bucată ruptă din ceva. ◊ A rupe (sau a face) ~ci a rupe în bucăți; a hăbuci; a fărâma. /Orig. nec.
A HĂBUCÍ ~ésc tranz. pop. A face hăbuci; a rupe în bucăți. /<Din hăbuc
hăbuc n. Mold. în locuțiunea a se rupe hăbuc, în bucăți: ciobotele văru-meu se rup hăbuc CR. [Origină necunoscută].
hăbúc m. (cp. cu habuc). Mold. Munt. A se face hăbuc saŭ hăbucĭ, a se face bucățĭ, a se rupe ferfeniță, a se strica (de multă întrebuințare): cĭobote rupte hăbuc. În Munt. vest și s. n., pl. urĭ, cu înț. de „grămadă de vreascurĭ”.
hăbucésc v. tr. (d. hăbuc). Mold. Munt. Olt. Sfîșiĭ, rup hăbuc: ghete hăbucite. Fărămițesc pin surpăturĭ: teren hăbucit.

hăbuci dex

Intrare: hăbuc
hăbuc substantiv masculin
Intrare: hăbuci
hăbuci verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a