HĂBÚC, hăbuci, s. m. (Reg.) Bucată. ◊ Expr. A (se) rupe sau a (se) face hăbuc(i) = a (se) rupe în bucăți, a (se) distruge; a (se) încurca, a (se) încâlci. ♦ (Adjectival) Rupt în bucăți, distrus; încurcat, încâlcit. – Et. nec.

HĂBÚC, hăbuci, s. m. (Reg.; în expr.) A (se) rupe, a (se) face hăbuc(i) = a (se) rupe în bucăți, a (se) distruge; a (se) încurca, a (se) încâlci. ♦ (Adjectival) Rupt în bucăți, distrus; încurcat, încâlcit. – Et. nec.

HĂBÚC, hăbuci, s. m. (Regional; mai ales construit cu verbele «a rupe», «a face») Bucată (din ceva), fărîmă. Pînă acasă făcu cămeșa hăbuci. ȘEZ. V. 130. ◊ (Adjectival, ca nume predicativ, în forma de sg.) Scaunul cel bun e hăbuc. CONTEMPORANUL, VII 489. O cînepă... poate fi putredă sau hăbuc. ȘEZ. IX 141. ◊ (Adverbial) Mogorogea, băiet grîjuliv, își curăță ciubotele frumos și le pune la uscat pe vatră, cum făcea totdeauna. A treia zi, după asta, ciubotele văru-mieu se rup hăbuc în toate părțile. CREANGĂ, A. 105.

hăbúc (reg.) s. m., pl. hăbúci

hăbúc s. m., pl. hăbúci

HĂBÚC ~ci m. pop. Bucată ruptă din ceva. ◊ A rupe (sau a face) ~ci a rupe în bucăți; a hăbuci; a fărâma. /Orig. nec.

hăbuc n. Mold. în locuțiunea a se rupe hăbuc, în bucăți: ciobotele văru-meu se rup hăbuc CR. [Origină necunoscută].

hăbúc m. (cp. cu habuc). Mold. Munt. A se face hăbuc saŭ hăbucĭ, a se face bucățĭ, a se rupe ferfeniță, a se strica (de multă întrebuințare): cĭobote rupte hăbuc. În Munt. vest și s. n., pl. urĭ, cu înț. de „grămadă de vreascurĭ”.