hățui definitie

9 definiții pentru hățui

HĂȚUÍ, hățuiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A mâna caii (cu ajutorul hățurilor). ♦ Fig. A frâna, a stăpâni. – Hăț1 + suf. -ui.
HĂȚUÍ, hățuiesc, vb. IV. Tranz. A mâna caii (cu ajutorul hățurilor). ♦ Fig. A frâna, a stăpâni. – Hăț1 + suf. -ui.
HĂȚUÍ, hățuiesc, vb. IV. Tranz. A mîna, a conduce caii cu ajutorul hățurilor. Filipoiu, hățuind caii, gîndea: Acu îi acu... CAMILAR, N. I 292. Au hățuit caii pînă în tîrg. SBIERA, P. 235. ◊ Fig. Mă duc să-i hățuiesc pe creditori. ALECSANDRI, T. 1252.
hățuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hățuiésc, imperf. 3 sg. hățuiá; conj. prez. 3 să hățuiáscă
hățuí vb., ind. prez. l sg. și 3 pl. hățuiésc, imperf. 3 sg. hățuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. hățuiáscă
HĂȚUÍ vb. v. înfrâna, reține, struni.
A HĂȚUÍ ~iésc tranz. 1) (mai ales cai) A ține în hăț. 2) fig. (persoane) A determina să se comporte conform cerințelor. /hăț + suf. ~ui
hățuì v. 1. a duce de hățuri, a mâna: am sa iau calul de hățuit AL.; 2. fig. a conduce: ce hățuiesc poporul AL.
hățui vb. v. ÎNFRÎNA. REȚINE. STRUNI.

hățui dex

Intrare: hățui
hățui verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a