hățaș definitie

19 definiții pentru hățaș

HĂȚÁȘ1, hățași, s. m. Cal care se mână cu ajutorul hățurilor, înhămat alături de un lăturaș. – Hăț1 + suf. -aș.
HĂȚÁȘ2, hățașuri, s. n. (Reg.) 1. Cărare făcută de fiarele sălbatice prin pădure. 2. Drum râpos, abrupt, cu coaste repezi. [Pl. și: hățașe] – Et. nec.
HĂȚÁȘ1, hățași, s. m. Cal care se mână cu ajutorul hățurilor, înhămat alături de un lăturaș. – Hăț1 + suf. -aș.
HĂȚÁȘ2, hățașuri, s. n. (Reg.) 1. Cărare făcută de fiarele sălbatice prin pădure. 2. Drum râpos, abrupt, cu coaste repezi. [Pl. și: hățașe] – Et. nec.
HĂȚÁȘ1, hățași, s. m. Cal care se mînă cu ajutorul hățurilor cînd alăturea de el mai este înhămat un lăturaș; cal de ham. (Cu pronunțare regională) Bate cu harapnicul înainte, ca și cînd ar vroi să lovească hațașul. ALECSANDRI, la TDRG.
HĂȚÁȘ2, hățașuri și hățașe, s. n. 1. Cărare făcută de fiarele sălbatice prin pădure; locul de păscut sau de ședere al fiarelor. Înspre Izvorul Alb locul era așa de prăpăstios, încît numai o sălbătăciune ar fi putut avea pe acolo hățaș cotit de intrare. SADOVEANU, F. J. 372. Înspre apus-miazăzi vin mînăstirile Agapia cea tăinuită de lume, Varaticul... și satele Filioara, hățașul căprioarelor cu sprîncene, scăpate din mînăstire, Bălțăteștii cei plini de salamură și Ceahlăieștii. CREANGĂ, A. 72. 2. Drum rîpos. Ea-l duse pîn’la un hățaș și-l împinsă afară din grădină. EMINESCU, N. 123. Ia răpede pe hudița ce dădea pe din dosul grădinii popii, sare un hățaș, și la fugă. CONTEMPORANUL, VIIII 7.
hățáș1 (cal) s. m., pl. hățáși
hățáș2 (cărare, drum) (reg.) s. n., pl. hățáșuri/hățáșe
hățáș (cal) s. m., pl. hățáși
hățáș (cărare, drum) s. n., pl. hățáșuri/hățáșe
hățáș (hățáșe), s. n. – Cărare, potecă. – Var. hățiș, hațiș, hataș, hățag. Origine incertă. Pare a fi formație expresivă, pe baza lui hăț, care exprimă ideea de „a pleca, a devia”, caz în care ar însemna „(drum) lateral” sau „scurtătură”. Totuși, sensul special de „hățiș”, s. n. (desiș, tufișuri), se potrivește doar în parte acestei ipoteze. Scriban propune germ. hetzen „a ațîța”, care nu pare mai probabil. După Moldovan 426, de la hat, „drum”, care nu apare cu acest sens; în afară de aceasta, der. de la hat nu îl au pe ț. – Der. hățaș, s. m. (Bucov., haiduc); hățoagă, s. f. 8cărare de animale, în pădure).
HĂȚÁȘ ~i m. Cal înhămat între hulube și mânat cu ajutorul hățurilor. [Pl. și hățașe] /hăț + suf. ~aș[1]
hățáș1, -ă, adj. (reg.) de ham, de hăț.
hățaș a. (cal) de ham. [V. hăț].
hățaș n. Mold. potecă prin pădure, cărare între ogoare: hățașul căprioarelor CR. [Cf. hățiș].
2) hățáș, -ă adj. Cal hățaș, cal de ham, de hățurĭ (cînd maĭ este înhămat și alt cal lăturaș, adică fără hățurĭ).
1) hățáș n., pl. urĭ și e (cp. cu germ. hetzen, a amuța, a mîna, a vîna). Cărare de feare prin pădure (și locu lor de ședere) saŭ drum de vite orĭ de gloate (hățașu oĭlor la munte, hățașu de scurgere a oștilor) saŭ pe unde se lasă butuciĭ la vale. Drum rîpos. – Și hățíș. În Serbia hațiș. (La Sadov. VR. 1930, 9-10, 195 și 197, hățiș și hățaș). (V. pistă, șleaŭ 1 și tract.
hățáș, s.n. – v. hațău („cărare, potecă”).
hățáș, s.n. – v. hațău.

hățaș dex

Intrare: hățaș (cal)
hățaș cal substantiv masculin
Intrare: hățaș (drum)
hățaș drum
hățaș drum