hâzi definitie

2 intrări

20 definiții pentru hâzi

HÂD, -Ă, hâzi, -de, adj. Foarte urât, slut. – Cf. ucr. hyd.
HÂZÍ, hâzesc, vb. IV. Refl. (Pop.) A deveni hâd. – Din hâd.
HÂD, -Ă, hâzi, -de, adj. Foarte urât, slut. – Cf. ucr. hyd.
HÂZÍ, hâzesc, vb. IV. Refl. (Pop.) A deveni hâd. – Din hâd.
HÎD, -Ă, hîzi, -de, adj. Foarte urît, slut. Era o hîdă făptură, cu picioarele scurte și cu brațele lungi, cu fruntea teșită și cu ochi galbeni. C. PETRESCU, R. DR. 51. S-a ivit pe-o buturugă O cumplită arătare... Dar nu-i nime să-i zărească Trupul hîd și deșirat. TOPÎRCEANU, S. A. 24. ◊ Fig. [În 1915 era] o presă imorală și hîdă la exces. ARGHEZI, P. T. 72. ◊ (Adverbial) Foarte frumos își închipuia el toate acestea, dară tare hîd au aflat! SBIERA, P. 110. Scărpinîndu-se în capul lățos și cornut, începu a rîde hîd și strîmbîndu-se. EMINESCU, N. 56. ◊ (Substantivat) Spune-mi, bade-adevărat, Pentru cine m-ai lăsat?... Pentru iarba de cărare, Pentru hîda de pe vale! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 254.
HÎZÍ, hîzesc, vb. IV. Refl. (Popular) A deveni hîd, a se sluți, a se urîți. M-am spăriet singură de mine, atîta am îmbătrînit și m-am hîzit. CONTEMPORANUL, VIII 102.
hâd adj. m., pl. hâzi; f. hấdă, pl. hấde
hâzí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hâzésc, imperf. 3 sg. hâzeá; conj. prez. 3 să hâzeáscă
hâd adj. m., pl. hâzi; f. sg. hâdă, pl. hâde
hâzí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hâzésc, imperf. 3 sg. hâzeá; conj. prez. 3 sg. și pl. hâzeáscă
HÂD adj. v. urât.
HÂZÍ vb. v. deforma, desfigura, poci, schimonosi, sluți, strâmba, urâți.
hîd (hấdă), adj. – Urît, diform, pocit. Sl. chudŭ „josnic” (Cihac, II, 138; Conev 97; cf. DAR), cf. sb., cr., slov. hud „rău”, rus. chudoi „rău”, chudo „rău”, pol. hydny „urît”. – Der. hîzenie, s. f. (sluțenie); hîdos, adj. (rar, oribil), formație artificială, în care se combină hîd cu hidos, adj., din fr. hideux. Rut. chyd „obiect respingător” ar putea proveni din rom. (Candrea, Elemente, 408).
HÂD hâdă (hâzi, hâde) Care provoacă repulsie prin caracterul său; foarte urât; hidos; dezgustător; scârbos. Om ~. /cf. ucr. hyd
hâd a. hidos: de hâdă ce-i (baba), o latră câinii. [Pol. HID, nelegiuit].
hîd, -ă adj. (rus. hud și hudóĭ, slab, uzat, d. vsl. hudŭ, mic păcătos, ordinar). Mold. Trans. Ban. Grozav de urît: om hîd. V. hidos.
HÎD adj. diform, hidos, monstruos, pocit, respingător, schimonosit, slut, strîmb, urît, (pop. și fam.) bocciu, scălîmb, scălîmbăiat, (reg.) pîcleș, (Mold.) balcîz, (Mold. și Transilv.) pogan, (înv.) grozav, (fam.) șui. (Un om ~.)
hîzi vb. v. DEFORMA. DESFIGURA. POCI. SCHIMONOSI. SLUȚI. STRÎMBA. URÎȚI.
hâd, -ă, hâzi, hâde, adj. s. – (reg.) 1. Urât, diform, respingător. 2. Murdar, hâros, tinos: „Și tu tăt cu hâda-i hi” (Papahagi, 1925: 194). ♦ (mit.) Hâda Băii, personaj din folclorul mineresc maramureșean, închipuit ca o femeie urâtă, dizgrațioasă, cu puteri magice, capabilă să se transforme într-o tânără ademenitoare, ce îi fermeca pe mineri cu glasul ei; echivalent cu Fata Pădurii: „Frunză verde unghia găii, / Mă ibăsc cu Hâda Băii” (Bârlea, 1924, I: 279; Berbești). – Cf. ucr. hyd „obiect respingător” (DEX, MDA); din pol. hid (Șăineanu). Cuv. rom. > ucr. hyd (Candrea, cf. DER).
hâd, -ă, adj. s. – 1. Urât, diform, respingător. 2. Murdar, hâros, tinos: „Și tu tăt cu hâda-i hi” (Papahagi 1925: p.194). (mit.) Hâda-Băii, personaj mitologic local, asemănător cu Fata Pădurii: „Frunză verde unghia găii, / Mă ibăsc cu Hâda-Băii” (Bârlea 1924 I: 279). – Cf. ucr. hyd (DEX).

hâzi dex

Intrare: hâzi
hâzi verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
Intrare: hâd
hâd adjectiv