HÂRLÉȚ, hârlețe, s. n. (Reg.) Cazma. ♦ Lopată. – Din sl. gylĭcĭ.[1]

HÂRLÉȚ, hârlețe, s. n. (Reg.) Cazma. ♦ Lopată. – Din sl. rylĭcĭ.

HÎRLÉȚ, hîrlețe, s. n. (Mold., Transilv.) Cazma (1). Hîrlețul lui Cocoran rupea bucăți de maluri. CAMILAR, TEM. 39.

hârléț s. n., pl. hârléțe

hârléț s. n., pl. hârléțe

HÂRLÉȚ s. v. cazma.

hîrléț (hârléțe), s. m. – Cazma. – Var. hîrlez, (Trans.) ruleț. Sl. rylicĭ, rylecŭ (Miklosich, Lexicon, 810; Cihac, II, 138; Conev 93; Iordan, Dift., 146).

HÂRLÉȚ ~e n. Unealtă formată dintr-o placă de fier rotunjită și ascuțită la capătul de jos, fixată pe o coadă de lemn și folosită la săpat. /<sl. rylici

hârléț, hârléțe, s.n. (reg.) 1. cazma, așău. 2. lopată. 3. tăietură în formă de unghi drept la urechea oilor; bărburătură.

hârleț n. 1. instrument agricol cu care se lucrează pământul mai bine decât cu plugul și sapa, dar mai încet; 2. bărburătură (după forma-i). [Slav. RYLĬȚĬ].

hîrléț n., pl. e (vsl. rylĭcĭ, a. î., d. rylo, rît, ryti, a rîma, a săpa; rus. ryléc, pol. rylec, a. î.). Est. Lopată de fer de săpat pămîntu împingînd cu talpa pe ĭa (numită și hîrlez în Cov., de unde poate și numele satuluĭ Virlez, și cazma în sud și’n nord). Munt. est săpăligă. V. arșăŭ.

HÎRLEȚ s. cazma, (reg.) sapă, (prin Ban.) arșov, (prin Transilv.) așău, (prin Olt.) săpătoare. (Sapă pămîntul cu ~.)