hârjâit definitie

2 intrări

42 definiții pentru hârjâit

HÂRJÂÍ vb. IV v. hârșâi.
HÂRJÂÍT s. n. v. hârșâit.
HÂRȘÂÍ, hấrșâi, vb. IV. 1. Intranz. A se freca de ceva, producând zgomot. ♦ Tranz. (Rar) A scrijeli, a zgâria. 2. Refl. A se deprinde (cu necazurile, cu nevoile); a se hârsi. [Var.: hârșií, hârjâí, hârșcâí vb. IV] – Hârș + suf. -âi.
HÂRȘÂÍT s. n. Faptul de a (se) hârșâi; zgomot produs prin frecarea unui obiect de altul; hârșâire, hârșâitură. [Var.: hârșiít, hârjâít, hârșcâít s. n.] – V. hârșâi.
HÂRȘCÂÍ vb. IV v. hârșâi.
HÂRȘCÂÍT s. n. v. hârșâit.
HÂRȘIÍ vb. IV v. hârșâi.
HÂRȘIÍT s. n. v. hârșâit.
HÂRJÂÍ vb. IV v. hârșâi.
HÂRJÂÍT s. n. v. hârșâit.
HÂRȘÂÍ, hấrșâi, vb. IV. 1. Intranz. A se freca de ceva, producând zgomot. ♦ Tranz. (Rar) A scrijeli, a zgâria. 2. Refl. A se deprinde (cu necazurile, cu nevoile); a se hârsi. [Var.: hârșií, hârjâí, hârșcâí vb. IV] – Hârș + suf. -âi.
HÂRȘÂÍT s. n. Faptul de a (se) hârșâi; zgomot produs prin frecarea unui obiect de altul; hârșâire, hârșâitură. [Var.: hârșiít, hârjâít, hârșcâít s. n.] – V. hârșâi.
HÂRȘCÂÍ vb. IV. V. hârșâi.
HÂRȘCÂÍT s. n. v. hârșâit.
HÂRȘIÍ vb. IV. V. hârșâi.
HÂRȘIÍT s. n. v. hârșâit.
HÎRȘCÎÍ, hî́rșcîi, vb. IV. Intranz. A hîrșîi. Sania hîrșcîia aspru prin prundul șoselei. SADOVEANU, P. S. 45.
HÎRȘCÎÍT2, -Ă, hîrșcîiți, -te, adj. Hîrșîit2. Scăpat cu mare greu din mînile lor, hîrșcîit și stîlcit cum era, a lăsat și bani și tot și s-a dus pe urlați, după ceilalți. CREANGĂ, P. 60.
HÎRȘCÎÍT1 s. n. Hîrșîit1. Un hîrșcîit ascuțit de ferăstrău îi zgîria dureros nervii. BART, E. 254.
HÎRȘIÍ vb. IV v. hîrșîi.
HÎRȘIÍT s. n. v. hîrșîit.
HÎRȘÎÍ, hî́rșîi și hîrșîiesc, vb. IV. Intranz. (Și în forma hîrșii) A se freca de ceva producînd zgomot. Îi ascultă multă vreme pașii hîrșiind pe pietroaiele din curte. CAMILAR, N. II 168. Unghiile ei hîrșiiră c-un zgomot fioros pe chembrica roșie ce îmbrăca sicriul. VLAHUȚĂ, O. A. III 141. ◊ (Obiectul care produce zgomot este complement instrumental introdus prin prep. «cu») Birja... hîrșiind cu roatele de marginea trotuarului. D. ZAMFIRESCU, la TDRG. ◊ Tranz. În fața lor sta pe un butuc un ofițer de infanterie, înalt, adus de spate, hîrșiind cu vîrful bocancului piatra beciului. CAMILAR, N. I 346. ◊ Tranz. A zgîria, a scrijela. (În forma hîrjii) Hîrjiind pămîntul cu vîrful ciomegelor. ISPIRESCU, la TDRG. – Variante: hîrșií, hîrjií vb. IV.
HÎRȘÎÍT1 s. n. (Și în forma hîrșiit) Acțiunea de a hîrșîi; zgomotul produs prin frecarea unui obiect de altul. Nu se auzea în răstimpuri decît foșnetul filelor din revistă întoarse și hîrșîitul foarfecelui care le tăia. V. ROM. noiembrie 1953, 180. Vă place mai mult hîrșîitul coasei Prin holda de grîu, orz sau secară, Decît ciocîrlia cîntînd nevăzută-n văzduh. BENIUC, V. 24. Auz hîrșiitul unui chibrit. CARAGIALE, O. II 267. – Variante: hîrșiít, hîrjiít (CONTEMPORANUL, VIII 213) s. n.
HÎRȘÎÍT2, -Ă, hîrșîiți, -te, adj. (Despre lucruri) Frecat, zgîriat.
HÂRȘÂÍT2, -Ă, hârșâiți, -te, adj. (Despre lucruri) Frecat, zgâriat. – V. hârșâi.
HÂRȘCÂÍT2, -Ă, hârșcâiți, -te, adj. Hârșâit2. – V. hârșcâi.
hârșâí (a ~) vb., ind. prez. 3 hấrșâie; imperf. 3 sg. hârșâiá; conj. prez. 3 să hấrșâie
hârșâít s. n.
hârșâí vb., ind. și conj. prez. 3 hârșâie; imperf. 3 sg. hârșâiá
hârșâít s. n.
HÂRȘÂÍ vb. (reg.) a scârjâi. (Prundișul aleii ~ sub picioare.)
HÂRȘÂÍ vb. v. cresta, scrijeli, zgâria.
HÂRȘÂÍT s. hârșâială, hârșâire, hârșâitură, (prin Munt.) scârjâială, scârjâit, scârjâitură. (~ul pietrișului aleii sub picioare.)
A HÂRȘÂÍ hârșâi 1. intranz. 1) A produce un zgomot caracteristic prin atingere de o suprafață dură. 2) (despre persoane) A produce un zgomot caracteristic în timpul mersului, târând picioarele. 2. tranz. A freca (de ceva), producând un zgomot caracteristic. /hârști + suf. ~âi
hârșăì v. a face sgomot tăiând cu cuțitul. [V. harș!].
hârșcăì v. Mold. a sgăria; scăpând cu mare greu din mâinile lor, hârșcăit și stâlcit cum era CR. [Onomatopee ce exprimă sgomotul ferestrăului în scândură, al cleștelui pe vatră].
hî́rjîĭ, V. hîrșîĭ.
hî́rșîĭ, hî́rșcîĭ (Mold.) și hî́rjîĭ, a v. intr. (imit. înrudit cu ung. herzselni, horzsolni, a hîrjîi, a ascuți pin frecare, hersegni, hersenni, a pîrli. Cp. și cu hîrjonesc și horj). Îmĭ tîrîĭ încălțămintea în cît să se audă hîrș-hîrș. V. tr. Frec, trag pe ceva: a hîrjîi un chibrit ca să se aprindă. Rod, stric, uzez: lucru hîrșcîit.
HÎRȘÎI vb. (reg.) a scîrjîi. (Prundișul aleii ~ sub picioare.)
hîrșîi vb. v. CRESTA. SCRIJELI. ZGÎRIA.
HÎRȘÎIT s. hîrșîială, hîrșîire, hîrșîitură, (prin Munt.) scîrjîială, scîrjîit, scîrjîitură. (~ pietrișului aleii sub picioare.)
a se hârși cu lumea expr. a se deprinde (cu necazurile, cu nevoile).

hârjâit dex

Intrare: hârșâi
hârjâi verb grupa a IV-a conjugarea a IV-a
hârșcâi verb grupa a IV-a conjugarea a IV-a
hârșâi verb grupa a IV-a conjugarea a IV-a
hârșii verb grupa a IV-a conjugarea a IV-a
Intrare: hârșâit
hârjâit
hârșcâit
hârșâit adjectiv
hârșiit