hârcă definitie

2 intrări

16 definiții pentru hârcă

HẤRCĂ, hârci, s. f. 1. Craniu (de mort); țeastă. 2. Epitet depreciativ dat unei femei bătrâne, urâte și rele. – Din ucr. hyrka.
HẤRCĂ, hârci, s. f. 1. Craniu (de mort); țeastă. 2. Epitet depreciativ dat unei femei bătrâne, urâte și rele. – Din ucr. hyrka.
HÎ́RCĂ, hîrci, s. f. 1. Craniu, scăfîrlie, țeastă, tigvă. Din groapă, unul pe hîrleț Aruncă-o hîrcă spălăcită. LESNEA, I 75. Această hîrcă poate... Nu s-a plecat în viață. BOLINTINEANU, O. 198. ◊ Fig. Prin lumina știrbă, clătinînd din hîrcă, Trece cîte-un nour, ducînd ploaia-n cîrcă. LESNEA, A. 125. 2. Epitet depreciativ dat unei femei bătrîne, urîte și rele; baborniță, zgripțoroaică. Ajungînd într-un sat, să-ntîlni cu o hîrcă de bătrînă. RETEGANUL, P. III 12. Face și-o apăraie prin casă, de s-a îndrăcit de ciudă hîrca de la bucătărie. CREANGĂ, P. 66. ◊ (Adjectival, de obicei ca epitet al lui «babă» sau al lui «bătrînă») Nu se găsea nime carele... ar vrea să iaie de nevastă o babă hîrcă. SBIERA, P. 280. O babă gîrbovită, slabă, uscată și zgîrcită, fără dinți în gură, bălăbănind din bărbie de hîrcă ce era. CONTEMPORANUL, IV 504. Pentru ce Druz ia pre Lida, o bătrînă hîrcă, sură. NEGRUZZI, S. II 304.
hấrcă s. f., g.-d. art. hấrcii; pl. hârci
Bába-Hârca s. pr. f.
hârcă s. f., g.-d. art. hârcii; pl. hârci
HÂRCĂ s. (ANAT.) v. craniu.
HÂRCĂ s. v. babornită, cotoroanță, hoașcă, zgripțuroaică.
HÂRCĂ ~ci f. pop. peior. 1) Femeie bătrână, urâtă și rea; hoanghină; hoașcă. ◊ Baba-hârca ființă imaginată ca o vrăjitoare bătrână și rea; baba-cloanța. 2) Craniu de om sau de animal mort. /<ucr. hyrka
hârcă f. 1. craniu; 2. fam. băborniță: hârca dela bucătărie CR. [Origină necunoscută]. V. babă.
hî́rcă f., pl. ĭ (poate d. vsl. *hyrka, d. hyra, hîră. Cp. și cu rus. hárĭka, dim. d. hárĕa, mască, față hidoasă, și cu turc. hyrka, haĭnă cîrpită). Craniŭ, tivdă. Fig. Iron. Babă, cotoroanță, hodoroagă, bahadîrcă. Baba Hîrca, un personagiŭ din lit. pop. supt forma uneĭ babe hodorogite.
hîrcă s. v. BABORNIȚĂ. COTOROANȚĂ. HOAȘCĂ. ZGRIPȚUROAICĂ.
HÎRCĂ s. (ANAT.) căpățînă, craniu, scăfîrlie, tigvă, țeastă, cutie craniană, (pop. și fam.) devlă, (înv. și reg.) scafă, (înv.) glavă, glăvățînă. (~ unui mort deshumat.)
hấrcă, hârce, s.f. – 1. Femeie bătrână, urâtă și rea. 2. Vechitură, hârb: „Hârcă de babă săraca, / Unde ți-e fata cea dragă?” (Antologie, 1980: 285). Vezi și harcă. – Din ucr. hyrka (DEX, MDA); formație regresivă de la hârcâi, cf. horcăi (DER); poate din vsl. *hyrka, hyra „hâră” (Scriban).
hấrcă, hârce, s.f. – 1. Femeie bătrână, urâtă și rea. 2. Vechitură, hârb: „Hârcă de babă săraca, / Unde ți-e fata cea dragă?” (Antologie 1980: 285). Vezi și harcă. – Din ucr. hyrka (DEX); Formație regresivă de la hârcâi, cf. horcăi (DER).
hârcă bătrână expr. (peior.) femeie bătrână, urâtă și rea.

hârcă dex

Intrare: hârcă
hârcă substantiv feminin
Intrare: Baba-Hârca
Baba-Hârca (numai) singular substantiv propriu feminin articulat