hârbui definitie

11 definiții pentru hârbui

HÂRBUÍ, hârbuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) preface în hârburi; a (se) hodorogi, a (se) uza, a (se) strica. – Hârb + suf. -ui.
HÂRBUÍ, hârbuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) preface în hârburi; a (se) hodorogi, a (se) uza, a (se) strica. – Hârb + suf. -ui.
HÎRBUÍ, hîrbuiesc, vb. IV. Tranz. (Cu privire la lucruri) A strica, a uza, a hodorogi. De ce nu-ți închipuiești și-un car? Al meu l-ai hîrbuit de tot. Hodorog! încolo, hodorog! pe dincolo: carul se strică. CREANGĂ, P. 39. ◊ Refl. Trebuiesc strînse șinele și fiarele căruței noastre. Dac-o mai purtăm așa cum este, se hîrbuiește de istov. SADOVEANU, N. P. 96. Zăbovi... ca să meremetisască corabia ca una ce să mai hîrbuisă. DRĂGHiCI, R. 29. ♦ Fig. (Familiar) A bate zdravăn pe cineva; a snopi în bătăi. Vin dacă vrei să te hîrbuiesc ca pe-o droșcă veche. ALECSANDRI, T. 593.
hârbuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hârbuiésc, imperf. 3 sg. hârbuiá; conj. prez. 3 să hârbuiáscă
hârbuí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hârbuiésc imperf. 3 sg. hârbuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. hârbuiáscă
HÂRBUÍ vb. v. degrada, deteriora, învechi, strica, uza.
A HÂRBUÍ ~iésc tranz. A face să se hârbuiască. /hârb + suf. ~ui
A SE HÂRBUÍ mă ~iésc intranz. 1) (despre obiecte casante) A se preface în hârburi; a se sparge. 2) (despre construcții, vehicule etc.) A se învechi șubrezindu-se; a se rablăgi. 3) fig. (despre persoane) A-și pierde vigoarea fizică sau/și intelectuală; a se rablagi; a se ramoli; a se rebegi. /hârb + suf. ~ui
hârbuì v. a sparge, a disloca: carul meu l’ai hârbuit CR. [V. hârb].
hîrbuĭésc v. tr. (d. hîrb). Prefac în hîrburĭ. Stric, hodorogesc, deteriorez. V. refl. Mă deteriorez. Fig. Mă uzez de bătrîneță. – Și hribuĭesc (Mold.).
hîrbui vb. v. DEGRADA. DETERIORA. ÎNVECHI. STRICA. UZA.

hârbui dex

Intrare: hârbui
hârbui verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a