hârbar definitie

9 definiții pentru hârbar

HÂRBÁR, -Ă, hârbari, -e, adj. (Pop.; despre câini) Fără stăpân; de pripas. ♦ Fig. (Despre oameni; adesea substantivat) Fără căpătâi, hoinar, vagabond, hârbareț. – Hârb + suf. -ar.
HÂRBÁR, -Ă, hârbari, -e, adj. (Fam.; despre câini) Fără stăpân; de pripas. ♦ Fig. (Despre oameni; adesea substantivat) Fără căpătâi, hoinar, vagabond, hârbareț. – Hârb + suf. -ar.
HÎRBÁR, -Ă, hîrbari, -e, adj. (Despre cîini) Fără stăpîn, de pripas (umblînd hoinar, vîrîndu-și botul prin toate hîrburile). Cete de cîini hîrbari stăteau dinaintea ușilor, privind cu rîvnă la buturile de carne ce spînzurau în cîrlige. DUNĂREANU, N. 23. Ar fi murit pe o grămadă de gunoi, ca un cîine hîrbar, fără stăpîn. CARAGIALE, O. I 306. ♦ Fig. (Despre oameni) Fără căpătîi, vagabond; p. ext. afemeiat. (Adverbial) Nici nensurat, în urmă, să umble prin sat hîrbar. PANN, P. V. II 117.
hârbár (pop.) adj. m., pl. hârbári; f. hârbáră, pl. hârbáre
hârbár adj. m., pl. hârbári; f. sg. hârbáră, pl. hârbáre
HÂRBÁR s. v. derbedeu, golan, haimana, vagabond.
hărbar(eț) a. lacom, desfrânat; să umble prin sat hârbar PANN; ei hârbareți vor să fie NEGR. [Origină necunoscută].
hîrbár (Munt.) și hîrbáreț (Mold.), adj. Căruĭa-ĭ place să umble pin hîrburĭ (pin oalele cu mîncare) ca să linchească, lacom.
hîrbar s. v. DERBEDEU. GOLAN. HAIMANA. VAGABOND.

hârbar dex

Intrare: hârbar
hârbar adjectiv