hârșâire definitie

2 intrări

33 definiții pentru hârșâire

HÂRJÂÍ vb. IV v. hârșâi.
HÂRȘÂÍ, hấrșâi, vb. IV. 1. Intranz. A se freca de ceva, producând zgomot. ♦ Tranz. (Rar) A scrijeli, a zgâria. 2. Refl. A se deprinde (cu necazurile, cu nevoile); a se hârsi. [Var.: hârșií, hârjâí, hârșcâí vb. IV] – Hârș + suf. -âi.
HÂRȘÂÍRE, hârșâiri, s. f. Acțiunea de a (se) hârșâi și rezultatul ei; hârșâit, hârșâitură. [Var.: hârșiíre s. f.] – V. hârșâi.
HÂRȘCÂÍ vb. IV v. hârșâi.
HÂRȘIÍ vb. IV v. hârșâi.
HÂRȘIÍRE s. f. v. hârșâire.
HÂRJÂÍ vb. IV v. hârșâi.
HÂRȘÂÍ, hấrșâi, vb. IV. 1. Intranz. A se freca de ceva, producând zgomot. ♦ Tranz. (Rar) A scrijeli, a zgâria. 2. Refl. A se deprinde (cu necazurile, cu nevoile); a se hârsi. [Var.: hârșií, hârjâí, hârșcâí vb. IV] – Hârș + suf. -âi.
HÂRȘÂÍRE, hârșâiri, s. f. Acțiunea de a (se) hârșâi și rezultatul ei; hârșâit, hârșâitură. [Var.: hârșiíre s. f.] – V. hârșâi.
HÂRȘCÂÍ vb. IV. V. hârșâi.
HÂRȘIÍ vb. IV. V. hârșâi.
HÂRȘIÍRE s. f. V. hârșâire.
HÎRȘCÎÍ, hî́rșcîi, vb. IV. Intranz. A hîrșîi. Sania hîrșcîia aspru prin prundul șoselei. SADOVEANU, P. S. 45.
HÎRȘIÍ vb. IV v. hîrșîi.
HÎRȘIÍRE s. f. v. hîrșîire.
HÎRȘÎÍ, hî́rșîi și hîrșîiesc, vb. IV. Intranz. (Și în forma hîrșii) A se freca de ceva producînd zgomot. Îi ascultă multă vreme pașii hîrșiind pe pietroaiele din curte. CAMILAR, N. II 168. Unghiile ei hîrșiiră c-un zgomot fioros pe chembrica roșie ce îmbrăca sicriul. VLAHUȚĂ, O. A. III 141. ◊ (Obiectul care produce zgomot este complement instrumental introdus prin prep. «cu») Birja... hîrșiind cu roatele de marginea trotuarului. D. ZAMFIRESCU, la TDRG. ◊ Tranz. În fața lor sta pe un butuc un ofițer de infanterie, înalt, adus de spate, hîrșiind cu vîrful bocancului piatra beciului. CAMILAR, N. I 346. ◊ Tranz. A zgîria, a scrijela. (În forma hîrjii) Hîrjiind pămîntul cu vîrful ciomegelor. ISPIRESCU, la TDRG. – Variante: hîrșií, hîrjií vb. IV.
HÎRȘÎÍRE, hîrșîiri, s. f. (Și în forma hîrșiire) Hîrșîit. Se făcu o hîrșiire, o îmbulzeală... Oamenii din mijlocul sălii se dădură la o parte, să facă loc unui invalid lung. CAMILAR, TEM. 276. – Variantă: hîrșiíre s. f.
hârșâí (a ~) vb., ind. prez. 3 hấrșâie; imperf. 3 sg. hârșâiá; conj. prez. 3 să hấrșâie
hârșâíre s. f., g.-d. art. hârșâírii; pl. hârșâíri
hârșâí vb., ind. și conj. prez. 3 hârșâie; imperf. 3 sg. hârșâiá
hârșâíre s. f., g.-d. art. hârșâírii; pl. hârșâíri
HÂRȘÂÍ vb. (reg.) a scârjâi. (Prundișul aleii ~ sub picioare.)
HÂRȘÂÍ vb. v. cresta, scrijeli, zgâria.
HÂRȘÂÍRE s. v. hârșâit.
A HÂRȘÂÍ hârșâi 1. intranz. 1) A produce un zgomot caracteristic prin atingere de o suprafață dură. 2) (despre persoane) A produce un zgomot caracteristic în timpul mersului, târând picioarele. 2. tranz. A freca (de ceva), producând un zgomot caracteristic. /hârști + suf. ~âi
hârșăì v. a face sgomot tăiând cu cuțitul. [V. harș!].
hârșcăì v. Mold. a sgăria; scăpând cu mare greu din mâinile lor, hârșcăit și stâlcit cum era CR. [Onomatopee ce exprimă sgomotul ferestrăului în scândură, al cleștelui pe vatră].
hî́rjîĭ, V. hîrșîĭ.
hî́rșîĭ, hî́rșcîĭ (Mold.) și hî́rjîĭ, a -í v. intr. (imit. înrudit cu ung. herzselni, horzsolni, a hîrjîi, a ascuți pin frecare, hersegni, hersenni, a pîrli. Cp. și cu hîrjonesc și horj). Îmĭ tîrîĭ încălțămintea în cît să se audă hîrș-hîrș. V. tr. Frec, trag pe ceva: a hîrjîi un chibrit ca să se aprindă. Rod, stric, uzez: lucru hîrșcîit.
HÎRȘÎI vb. (reg.) a scîrjîi. (Prundișul aleii ~ sub picioare.)
hîrșîi vb. v. CRESTA. SCRIJELI. ZGÎRIA.
HÎRȘÎIRE s. hîrșîială, hîrșîit, hîrșîitură, (prin Munt.) scîrjîială, scîrjîit, scîrjîitură. (~ pietrișului aleii sub picioare.)
a se hârși cu lumea expr. a se deprinde (cu necazurile, cu nevoile).

hârșâire dex

Intrare: hârșâi
hârjâi verb grupa a IV-a conjugarea a IV-a
hârșcâi verb grupa a IV-a conjugarea a IV-a
hârșâi verb grupa a IV-a conjugarea a IV-a
hârșii verb grupa a IV-a conjugarea a IV-a
Intrare: hârșâire
hârșâire substantiv feminin
hârșiire