HÂRȘÂÍ, hấrșâi,
vb. IV.
1. Intranz. A se freca de ceva, producând zgomot. ♦
Tranz. (Rar) A scrijeli, a zgâria.
2. Refl. A se deprinde (cu necazurile, cu nevoile); a se hârsi. [
Var.:
hârșií, hârjâí, hârșcâí vb. IV] –
Hârș +
suf. -âi.
HÂRȘÂÍRE, hârșâiri,
s. f. Acțiunea de a (se) hârșâi și rezultatul ei; hârșâit, hârșâitură. [
Var.:
hârșiíre s. f.] –
V. hârșâi.
HÂRȘCÂÍ vb. IV
v. hârșâi.
HÂRȘIÍRE s. f. v. hârșâire.
HÂRȘÂÍ, hấrșâi,
vb. IV.
1. Intranz. A se freca de ceva, producând zgomot. ♦
Tranz. (Rar) A scrijeli, a zgâria.
2. Refl. A se deprinde (cu necazurile, cu nevoile); a se hârsi. [
Var.:
hârșií, hârjâí, hârșcâí vb. IV] –
Hârș +
suf. -âi.
HÂRȘÂÍRE, hârșâiri,
s. f. Acțiunea de a (se) hârșâi și rezultatul ei; hârșâit, hârșâitură. [
Var.:
hârșiíre s. f.] –
V. hârșâi.
HÂRȘCÂÍ vb. IV.
V. hârșâi.
HÂRȘIÍ vb. IV.
V. hârșâi.
HÂRȘIÍRE s. f. V. hârșâire.
HÎRȘCÎÍ, hî́rșcîi,
vb. IV.
Intranz. A hîrșîi. Sania hîrșcîia aspru prin prundul șoselei. SADOVEANU, P. S. 45.
HÎRȘIÍRE s. f. v. hîrșîire.
HÎRȘÎÍ, hî́rșîi și hîrșîiesc,
vb. IV.
Intranz. (Și în forma hîrșii) A se freca de ceva producînd zgomot. Îi ascultă multă vreme pașii hîrșiind pe pietroaiele din curte. CAMILAR, N. II 168. Unghiile ei hîrșiiră c-un zgomot fioros pe chembrica roșie ce îmbrăca sicriul. VLAHUȚĂ, O. A. III 141. ◊ (Obiectul care produce zgomot este complement instrumental introdus prin
prep. «cu») Birja... hîrșiind cu roatele de marginea trotuarului. D. ZAMFIRESCU, la TDRG. ◊
Tranz. În fața lor sta pe un butuc un ofițer de infanterie, înalt, adus de spate, hîrșiind cu vîrful bocancului piatra beciului. CAMILAR, N. I 346. ◊
Tranz. A zgîria, a scrijela. (În forma hîrjii) Hîrjiind pămîntul cu vîrful ciomegelor. ISPIRESCU, la TDRG. – Variante:
hîrșií, hîrjií vb. IV.
HÎRȘÎÍRE, hîrșîiri,
s. f. (Și în forma hîrșiire) Hîrșîit. Se făcu o hîrșiire, o îmbulzeală... Oamenii din mijlocul sălii se dădură la o parte, să facă loc unui invalid lung. CAMILAR, TEM. 276. – Variantă:
hîrșiíre s. f.
hârșâí (a ~) vb.,
ind. prez. 3 hấrșâie;
imperf. 3
sg. hârșâiá;
conj. prez. 3 să hấrșâie
hârșâíre s. f.,
g.-d. art. hârșâírii;
pl. hârșâíri
hârșâí vb., ind. și conj. prez. 3 hârșâie; imperf. 3 sg. hârșâiá
hârșâíre s. f., g.-d. art. hârșâírii; pl. hârșâíri
HÂRȘÂÍ vb. (reg.) a scârjâi. (Prundișul aleii ~ sub picioare.)
HÂRȘÂÍ vb. v. cresta, scrijeli, zgâria.
A HÂRȘÂÍ hârșâi 1. intranz. 1) A produce un zgomot caracteristic prin atingere de o suprafață dură. 2) (despre persoane) A produce un zgomot caracteristic în timpul mersului, târând picioarele. 2. tranz. A freca (de ceva), producând un zgomot caracteristic. /hârști + suf. ~âi
hârșăì v. a face sgomot tăiând cu cuțitul. [V. harș!].
hârșcăì v. Mold. a sgăria; scăpând cu mare greu din mâinile lor, hârșcăit și stâlcit cum era CR. [Onomatopee ce exprimă sgomotul ferestrăului în scândură, al cleștelui pe vatră].
hî́rșîĭ, hî́rșcîĭ (Mold.) și
hî́rjîĭ, a
-í v. intr. (imit. înrudit cu ung. herzselni, horzsolni, a hîrjîi, a ascuți pin frecare, hersegni, hersenni, a pîrli. Cp. și cu hîrjonesc și horj). Îmĭ tîrîĭ încălțămintea în cît să se audă hîrș-hîrș. V. tr. Frec, trag pe ceva: a hîrjîi un chibrit ca să se aprindă. Rod, stric, uzez: lucru hîrșcîit.
HÎRȘÎI vb. (reg.) a scîrjîi. (Prundișul aleii ~ sub picioare.)
hîrșîi vb. v. CRESTA. SCRIJELI. ZGÎRIA.
HÎRȘÎIRE s. hîrșîială, hîrșîit, hîrșîitură, (prin Munt.) scîrjîială, scîrjîit, scîrjîitură. (~ pietrișului aleii sub picioare.)
a se hârși cu lumea expr. a se deprinde (cu necazurile, cu nevoile).