HÂRÂITÓR, -OÁRE, hârâitori, -oare, adj., s. f. 1. Adj. (Despre glas, vorbire, sunet) Care hârâie; hârâit2. 2. S. f. Jucărie cu care se produce (prin rotirea unui dispozitiv) un zgomot specific, dogit. [Pr.: -râ-i-] – Hârâi + suf. -tor.

HÂRÂITÓR, -OÁRE, hârâitori, -oare, adj., s. f. 1. Adj. (Despre glas, vorbire, sunet) Care hârâie; hârâit2. 2. S. f. Jucărie cu care se produce (prin rotirea unui dispozitiv) un zgomot specific, dogit. [Pr.: -râ-i-] – Hârâi + suf. -tor.

HÎRÎITÓR, -OÁRE, hîrîitori, -oare, adj. (Rar) Care hîrîie, hîrîit2. Glas hîrîitor.

hârâitór (-râ-i-) adj. m., pl. hârâitóri; f. sg. și pl. hârâitoáre

hârâitór adj. m. (sil. -râ-i-), pl. hârâitóri; f. sg. și pl. hârâitoáre

HÂRÂITÓR adj. hârâit, răgușit, (reg.) siteav, (fig.) dogit, hodorogit, spart. (Cu glas ~.)

HÎRÎITOR adj. hîrîit, răgușit, (reg.) siteav, (fig.) dogit, hodorogit, spart. (Cu glas ~.)