HÂCÂÍ, hấcâi, vb. IV. Intranz. (Reg.) A răsufla greu; a icni. – Hâc + suf. -âi.

HÂCÂÍ, hấcâi, vb. IV. Intranz. (Reg.) A răsufla greu; a icni. – Hâc + suf. -âi.

HÎCÎÍ, hî́cîi, vb. IV. Intranz. A sufla greu, a icni. Doi soldați bătrîni săpau groapa, scuipîndu-și des în palme și hîcîind de osteneală după fiece lovitură de tîrnăcop. REBREANU, P. S. 11.

hâcâí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 hấcâie, imperf. 3 sg. hâcâiá; conj. prez. 3 să hấcâie

hâcâí vb., ind. și conj. prez. 3 sg. hâcâie, imperf. 3 sg. hâcâiá

HÂCÂÍ vb. v. icni.

A HÂCÂÍ hâcâi intranz. pop. A produce un sunet scurt și nearticulat, provocat de o încordare puternică sau de o durere neașteptată; a icni. /hâc + suf. ~âi

hîcîi vb. v. ICNI.