hâțâi definitie

12 definiții pentru hâțâi

HÂȚÂÍ, hấțâi, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) hâțâna. – Hâț + suf. -âi.
HÂȚÂÍ, hấțâi, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) hâțâna. – Hâț + suf. -âi.
HÎȚÎÍ, hî́țîi, vb. IV. Tranz. (Regional) A hîțîna. Hîțîi copaciul pînă ce-l scoase din rădăcină. ISPIRESCU, la TDRG.
hâțâí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 hấțâie; imperf. 3 sg. hâțâiá; conj. prez. 3 să hấțâie
hâțâí vb., ind. și conj. prez. 3 sg. și pl. hâțâie; imperf. 3 sg. hâțâiá
HÂȚÂÍ vb. v. zgâlțâi.
A HÂȚÂÍ hâțâi tranz. A mișca încolo și încoace; a clătina; a hâțâna. /hâț + suf. ~âi
hățăì v. a trage încolo și încoace: el hățăi copaciul până ce-l scoase din rădăcină ISP. [V. hăț!].
hî́țîĭ (Munt.) și hî́lțîĭ (Olt.), a -í, și hî́țîn (Mold.) și hî́lțîn (Munt. vest), a v. tr. (bg. hŭlcan, sughiț, rudă cu hîț, huța-huța, zgîlțîĭ, hîltîcîĭ, bîțîĭ, fîțîĭ ș. a. Cp. și cu vsl. *hvĕĭati, ceh. chviti, a hîțîna. Bern. 1, 407). Zgîlțîĭ, clatin, scutur: a hîțîna un pom, o masă (a hîlțîi în rev. I. Crg. 5, 125). V. refl. Mă clatin, mă honcăĭ (despre o masă șchĭoapă, o trăsură hodorogită). – Și húțun, a (Bihor. Șez. 37, 131).
HÎȚÎI vb. a clătina, a hîțîna, a hodorogi, a hurduca, a hurducăi, a hurui, a scutura, a zdroncăni, a zdruncina, a zgîlțîi, a zgudui, (reg.) a bălăbăni, (Mold.) a drîgîi, (Ban.) a zducni. (Căruța l-a ~ bine.)
hâțâí, hâțâiesc, vb. refl. – 1. A se agita. 2. A se legăna. 3. A se zgâlțâi. 4. A se îmbrânci. – Din hâț2 + suf. -âi (Șăineanu, DEX, MDA).
hâțâí, -esc, vb. refl. – 1. A se agita. 2. A se legăna. 3. A se zgâlțâi. 4. A se îmbrânci. – Din hâț2 + -âi.

hâțâi dex

Intrare: hâțâi
hâțâi verb grupa a IV-a conjugarea a IV-a