CĂȘĂÍ vb. IV v. hâșâi.

HÂȘÂÍ, hâșăiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A alunga o pasăre cu strigătul „hâș”. [Var.: hâșăí, cășăí vb. IV] – Hâș + suf. -âi.

CĂȘĂÍ, cășăiesc, vb. IV. Tranz. V. hâșâi.

HÂȘÂÍ, hâșâiesc, vb. IV. Tranz. A alunga o pasăre cu strigătul „hâș”. [Var.: hâșăí, cășăí vb. IV] – Hâș + suf. -âi.

CĂȘĂÍ vb. IV v. hîșîi.

HÎȘÎÍ, hișîiesc, vb. IV. Tranz. (Și în forma hîșii) A alunga o pasăre cu strigătul «hîș». O hîșii cît o hîșii. Dar sarca tot sarcă!... cu cît era mai des hîșiită, cu atîta cîrîia mai tare. MARIAN, O. II 51. – Variante: hîșăí (REBREANU, R. II 30), hîșií, hîșeí (RETEGANUL, P. III 26), cășăí (ALECSANDRI, T. 896) vb. IV.

CĂȘĂÍ vb. IV. v. hâșâi.

hâșâí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hâșâiésc, imperf. 3 sg. hâșâiá; conj. prez. 3 să hâșâiáscă

hâșâí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hâșâiésc, imperf. 3 sg. hâșâiá; conj. prez. 3 sg. și pl. hâșâiáscă

hî́șîĭ, a -í v. intr. Fac hîș ca să alung păsările.

hâșâí, hâșâiesc, (hâșăi), vb. intranz. – A alunga, a îndepărta; a țâpa: „Io de-acolo n-oi fuji, / Batăr cât m-a hâșăi” (Bilțiu, 1990: 369). – Din hâș!, interj. cu care se alungă păsările de curte + suf. -âi (DEX, MDA).

hâșâí, hâșâiesc, (hâșăi), vb. intranz. – A alunga, a îndepărta; a țâpa: „Io de-acolo n-oi fuji, / Batăr cât m-a hâșăi” (Bilțiu 1990: 369). – Din hâș!, interj. cu care se alungă păsările de curte (onomatopee) + -îi.